Meseria de ceasornicar are ceva magic în ea.
Vorbește cumva despre valoarea timpului, dar este și o lecție despre răbdare, a fi meticulos și priceput. Iar când întâlnești un om pasionat de ceea ce face, acolo este sigur o poveste la mijloc.
Am întâlnit-o zilele trecute pe Angela Gheorgheș, printre ultimii ceasornicari în activitate din Bacău. Pe strada Mihai Viteazu 1, într-un spațiu mic, funcționează atelierul său de reparații.
De 46 de ani se ocupă de ceasuri mecanice și electromecanice. Pe vremea lui Ceaușescu, erau 50 de ceasonicari în Bacău și mult mai mulți clienți.
„Pe vremea aceea, primeai un ceas la o aniversare și când te angajai și încă unul la pensie, așa că era nevoie de noi pentru reparații”, își amintește doamna Angela.
După anii de școală de la Arad, a revenit acasă, unde a început să imediat să lucreze la atelierul din Pasajul Revoluției, unde erau numeroși ceasornicari.
„Am fost o familie numeroasă, cu 11 copii și părinții m-au trimis să fac această școală. Am ieșit cu o meserie bănoasă. Înainte, făceam și 20 de reparații pe zi”, mai spune.
Secretul unui ceasornicar bun este o mână odihnită, am aflat. Altfel, nu poți mânui cu finețea necesară șurubelnița și cuțitașul. Și doar așa te asiguri că nu strici un ceas cu o valoare mare.
Din pasiunea cu care mi-a vorbit doamna Angela am înțeles că, în era tehnologizării și a aplicațiilor pentru orice aspect al vieții noastre, valoarea reală a unui ceas este de fapt amintirea omului drag de la care l-ai primit în dar.
Și am mai aflat că băcăuanii plecați în străinătate apreciază altfel un ceas clasic. Așa se explică de ce, în luna august, vin cu câte o sacoșă plină de ceasuri la reparat.
Întâlnirea cu ea a fost și o lecție.
Chiar dacă este la pensie de câțiva ani, a ales să rămână în activitate. „Așa am fost învățată și cât mai pot o să vin în continuare, din pasiune pentru ceea ce fac și pentru clienții mei”, mi-a spus. Și mi-aș dori să fim cu toții inspirați de această atitudine.
