Sistem de management al traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public local şi a deplasărilor cu bicicleta – etapa a II a

RSO2.8/1/Mobilitate urbană – Etapizate.

Beneficiar

Unitatea administrativ teritorială Municipiul Bacău, conform contract de finanţare nr. 457 din 11.10.2024.

Perioada de implementare

Perioada de implementare este de 15 luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv între 11.10.2024 – 31.12.2025.

Valoarea proiectului

Valoarea totală a proiectului este de 69.722.868,51 lei, din care:

  • 68.787.930,28 lei – Valoare totală eligibilă a proiectului, incl. TVA eligibil, din care:
  • 58.469.740,74 lei – Valoare eligibilă nerambursabilă din fonduri europene (FEDR);
  • 8.942.430,93 lei – Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național;
  • 1.375.758,61 lei – Valoare cofinanțare eligibilă beneficiar;
  • 934.938,23 lei – Valoare totală neeligibilă a proiectului, incl. TVA neeligibil;
Obiectivul general al proiectului / Scopul proiectului

Obiectivul general al proiectului il reprezintă reducerea emisiilor de carbon prin implementarea unui sistem inteligent de management al traficului, bazat pe soluţii de eficientizare şi reducere a poluării în Municipul Bacău. Sistemul inteligent de management al traficului propus a fi implementat prin prezentul proiect este compus din mai multe componente. Astfel, se propune implementarea componentei de trafic de management care să asigure o adaptare a timpilor de semaforizare în funcţie de informatiile asupra fluxurilor de trafic primite în timp real de la echipamentele din teren–management adaptiv al traficului; componentei de monitorizare care asigură monitorizarea video a locaţiilor semaforizate, în vederea creşterii siguranţei rutiere pentru toţi participanţii la trafic: călători cu transportul public, biciclişti, pietoni, conducători auto; componenta de identificare automată a numărului de înmatriculare cu rol de creştere a siguranţei traficului rutier şi de suport pentru luarea de decizii asupra organizării circulaţiei, prin înregistrarea vehiculelor care intră/ies din municipiu; şi nu în ultimul rând, componenta de prioritizare a vehiculelor de transport public al cărui rol este de asigurare a adaptării timpilor de semaforizare în funcţie de informaţiile primite în timp real asupra poziţiei vehiculelor de transport public, astfel încât să asigure mijloacelor de transport public o traversare cât mai rapidă a intersecţiilor semaforizate. Astfel, Municipiul Bacău urmăreşte dezvoltarea mobilităţii urbane prin implementarea unor soluţii care facilitează transportul în comun şi încurajează persoanele să utilizeze mijloace alternative de transport prin sporirea atractivităţii şi utilităţii acestuia, creţterea fluiditătii traficului pe principalele artere ale municipiului, reducerea poluării mediului, precum şi a poluării fonice la nivelul întregului oraş. Proiectul vine în întâmpinarea obiectivului specific 4.1 al prioritătii de investiţii 4e al POR 2014-2020, prin implementarea unor măsuri strategice, bazate pe datele din Planul de Moiblitate Urbană Durabilă a Municipiului Bacău, respectiv Obiectivul specific RSO2.8_Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon din cadrul PR Nord est 2021-2027, măsuri ce vor conduce la promovarea mobilitatii urbane multimodale durabile şi la reducerea emisiilor de CO2, ca urmare a îmbunătăţirii transferului către transportul public şi către modurile nemotorizate de transport în detrimentul transportului cu autoturismele personale.

Rezultate aşteptate
  • Scaderea anuala estimata a gazelor cu efect de sera (tone echivalent CO2/an);
  • Cresterea estimata a numarului de pasageri transportati în cadrul sistemelor de transport public de calatori construite /modernizate/extinse;
  • Cresterea anuala estimata a numarului de persoane care utilizeaza pistele/traseele pentru biciclete construite/modernizate/extinse;
  • Sistem de management inteligent al traficului creat.
Date de contact

UAT MUNICIPIUL BACĂU

Manager de proiect: Adrian Constantin Anghel

Telefon: 0234/581.849

Email: contactprimarie@primariabacau.ro

SMIS_324898-ComunicatDePresa-A4_UAT Municipiul Bacău

Skip to content