Ziua Copilului în Bacău

Municipiul Bacău în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău și în colaborare cu C.O.S.R. prin Academia Olimpică Română – filiala Bacău și Inspectoratul  Școlar Județean Bacău, organizează de Ziua Copilului Crosul „Ziua Olimpică”,  la care sunt așteptați să participe  800 de copii și adulți.

Competiția sportivă se va desfășura între orele 09,00 – 12,00, pe tronsonul cuprins între Statuia lui Ștefan cel Mare – B-dul Nicolae Bălcescu – Calea Mărășești – până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău.

Municipiul Bacău sprijină  financiar Crosul „Ziua Olimpică” cu suma de 16.700 lei și va asigura salubrizarea zonei după competitie.

Crosul nu este singurul eveniment dedicat Zilei Copilului,  în Parcul Cancicov  fiind organizat- între orele 09,00 – 16,00 – „ORĂȘELUL COPIILOR” de către  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, eveniment la care sunt așteptați peste 500 de copii și părinți.

În Piața Tricolorului, Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău va susține – între orele 13,00 – 19,30- un spectacol de muzică și coregrafie intitulat „O lume minunată”.

În Parcul Catedralei, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și  Centrul de Informare Europe Direct Bacău, în colaborare cu Grădinița „Magic English” Bacău,  organizează  un concurs de desene pe asfalt, ce se va desfășura între orele 10,00 – 12,00.

Trafic rutier va fi restricționat în centrul Bacăului, pe tronsonul Statuia lui Ștefan cel Mare- Calea Mărășești, intersecție cu str. I.S. Sturza- Casa de Asigurări de Sănătate. Participanții la trafic  sunt rugați să circule pe rute alternative.

Vă mulțumim!

yoast seo premium free
Inline
Inline