Seniorii băcăuani au fost premiaţi la împlinirea a 50 de ani de la căsătorie

 

             Primarul municipiului Bacău, dl. Cosmin Necula, împreună  cu dl. viceprimar Constantin Scripăţ, au premiat familiile din municipiu, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi au depus cerere pentru obţinerea premiului în valoare de 500 de lei.

În cadrul festivităţii, 46 de cupluri, care au sărbătorit jumătate de secol de la data căsătoriei, au primit fiecare câte un premiu în valoare de 500 lei, o diploma şi flori.

„Acest premiu vă este oferit din partea locuitorilor municipiului Bacău,  ca o formă de respect, de mulţumire, pentru toată contribuţia dumneavoastră la dezvoltarea comunităţii în care cu toţii trăim. Rugămintea mea către dumneavoastră este să continuaţi să aveţi grijă de noi, de nepoţii dumneavoastră, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră”, a precizat primarul Bacăului, dl. Cosmin Necula.

Premierea celor 46 de familii a fost aprobată  prin HCL 239/29.06.2017. Festivitatea de premiere, ce a avut loc vineri, 11 august, cu începere de la ora 11.00, la sala Ateneu, a fost urmată de un spectacol susţinut şi oferit de Ansamblul folcloric „Busuiocul” Bacău.

Galerie Foto

yoast seo premium free
Inline
Inline