Municipiul Bacău a primit 15 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului

Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri, 6 decembrie 2017, alocarea sumei de 15 milioane lei către Municipiul Bacău, bani cu care vom asigura continuitatea serviciului public de alimentare cu energie termică (apă caldă și căldură) pentru cele aprox. 16.000 de apartamente branșate la sistemul public de termoficare din oraș.

În baza angajamentelor asumate de Municipalitatea Bacău, suma va fi virată către SC Thermoenergy Group SA, operator de termoficare deținut de UAT Mun. Bacău, în contul pierderilor induse de sistem, în conformitate cu prevederile HCL nr. 351/10.10.2017, prin care Consiliul Local a aprobat valoarea pierderilor consemnate în perioada mai 2016 – august 2017.

Facem precizarea că, în temeiul aceleiași HCL nr. 351/2017, în data de 7 noiembrie 2017, în ședință extraordinară, Consiliul Local Bacău a aprobat rectificarea bugetară prin care, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, o parte (8 milioane lei) din excedentul exercițiului bugetar 2016 a fost direcționată către SC Thermoenergy Group SA.

Cu ocazia respectivei ședințe a CL Bacău, obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare «Centru Tineret»” i s-a diminuat alocarea bugetară inițială cu suma de 470.000 lei, bani care au fost folosiți în conformitate cu prevederile HCL nr. 351/2017.

În contextul deschiderii Axei 2.1B din cadrul Programului Operațional Regional (dec. 2017), Municipiul Bacău intenționează să reabiliteze și modernizeze Centrul de Tineret printr-o aplicație finanțată cu fonduri europene. Destinația Centrului de Tineret va fi cea de „hub” pentru dezvoltarea spritului antreprenorial în rândul tinerilor din oraș, precum și a ideilor de afaceri tip „start-up” (citește mai multe accesând linkul: http://www.inforegionordest.ro/prioritatea-2.1b).

Apreciem că dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor băcăuani poate impulsiona dezvoltarea mediului de afaceri local, prin adoptarea unor soluții creative, dar și conduce la apariția de oportunități care să-i determine pe tineri să rămână acasă, pentru a fructifica perspectivele oferite de orașul Bacău.

yoast seo premium free
Inline
Inline