Liste cu hotarari ale Consiliului Local – 2010
SEDINTA DIN 22.12.2010 HCL 427
- Hotararea nr. 427 din 22.12.2010 prin care se ia act de Raportul Inspectoratului Judetean in Constructii Bacau nr.2650/21.12.2010 si luarea masurilor necesare solutionarii aspectelor constatate. Apasati aici
SEDINTA DIN 30.11.2010 HCL DE LA 418-388
- Hotărârea nr. 388 din 30.11.2010 – privind conferirea Titlului de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Bacău, doamnei Mitzura Arghezi. Apasati aici
- Hotărârea nr. 389 din 30.11.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 390 din 30.11.2010 – privind aprobarea alocării de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, de la bugetul local a unei sume de bani, în vederea organizării „Sărbătorilor de Iarnă”, ce se vor desfăşura în municipiul Bacău în luna decembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 391 din 30.11.2010 – privind aprobarea Organigramei, a numărului de personal, a Statului de funcţii şi al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău, începând cu data de 01.11.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 392 din 30.11.2010 – privind îndreptarea erorii materiale din art. 5 al H.C.L. nr. 347 din 12.10.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 393 din 30.11.2010 – privind stabilirea modului de înscriere a datelor în registrul agricol prin punerea în aplicare a Ordinului nr. 95/2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 394 din 30.11.2010 – privind oportunitatea infiintarii unei autogari in municipiul Bacau in str. Garii nr.15 de catre S.C. Massaro Trans S.R.L. sucursala Bacău si initierea demersurilor legale pentru obtinerea avizului de oportunitate. Apasati aici
- Hotărârea nr. 395 din 30.11.2010 – privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 48 de familii din municipiul Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la data de 10.11.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 396 din 30.11.2010 – privind acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci în Cimitirul Sărata 1, d-nei Tuduriu Angelina din Bacău ca beneficiară a Legii nr. 189/ 2000, actualizată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 397 din 30.11.2010 – privind acordarea în mod gratuit a unui loc de veci în Cimitirul Central, d-lui Palaghian Constantin din Bacău, ca beneficiar al Legii nr. 44/ 1994, republicată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 398 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău, a unui bun – mijloc fix aflat în administrarea Scolii cu cls. I-VIII „Domnita Maria” din municipiul Bacău, în scopul scoaterii din funcţiune, demolare, casare şi valorificarea acestuia în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 399 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău, a unui bun – mijloc fix aflat în administrarea Grădiniţei nr.29 din municipiul Bacău, în scopul scoaterii din funcţiune, demolare, casare şi valorificarea acestuia în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 400 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău, a unor bunuri – mijloace fixe aflate în administrarea Grădiniţei nr.17 din municipiul Bacău, în scopul scoaterii din funcţiune, demolare, casare şi valorificarea acestora în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 401 din 30.11.2010 – privind aprobarea demarării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a terenului în suprafaţă de 152 mp situat din Bacău, str. Mihai Viteazu, nr. 9 A. Apasati aici
- Hotărârea nr. 402 din 30.11.2010 – privind modificarea HCL nr. 328/ 20.09.2010 privind darea în folosinţă gratuită a unor terenuri, aflate in cartierele CFR şi ªerbăneşti din Municipiul Bacău, către EON MOLDOVA DISTRIBUÞIE SA Iaşi. Apasati aici
- Hotărârea nr. 403 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău, a unui bun imobil- „Pod peste pârâul Trebeş” în scopul scoaterii din funcţiune, demolare, casare şi valorificarea acestuia în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 404 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău a unor bunuri – mijloace fixe, precum şi modificarea şi completarea Anexei la HCL nr. 387/ 2009. Apasati aici
- Hotărârea nr. 405 din 30.11.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău a unor clădiri situate pe Insula de Agrement din municipiul Bacău, precum şi aprobarea casării şi demolării acestora. Apasati aici
- Hotărârea nr. 406 din 30.11.2010 – privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.111/ 2007. Apasati aici
- Hotărârea nr. 407 din 30.11.2010 – privind prelungirea duratei prevazuta in contractele de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si persoane fizice si juridice, beneficiari ai constructiilor realizate pe terenuri concesionate in Municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 408 din 30.11.2010 – privind completarea profilului de activitate pentru constructia realizata pe terenul concesionat catre S.C. TRIP S.R.L. din Bacau, situat in Bacau, Str. Marasesti, nr. 102, conform contractului de concesionare nr. 13184/12.04.2003. Apasati aici
- Hotărârea nr. 409 din 30.11.2010 – privind completarea profilului de activitate pentru constructia realizata pe terenul concesionat catre S.C. XADA COM S.R.L. din Bacau, situat in Bacau, Str. Stefan cel Mare, nr. 6, conform contractelor de concesionare nr. 32160/05.10.2001 si 44386/14.12.2005, asa cum au fost modificate si completate prin actele aditionale nr. 16316/03.12.2008 si nr. 16317/03.12.2008. Apasati aici
- Hotărârea nr. 410 din 30.11.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 411 din 30.11.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE SPALATORIE AUTO CU SPATII CE VOR AVEA DESTINATIA DE SPALATORIE AUTO, VULCANIZARE, ECHILIBRARE ROTI SI COMERT-BIROURI – CONSTRUCTIE PROVIZORIE, STR. GARII, NR. 19, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe terenul C.N. C.F.R. S.A. – BACAU, inchiriat beneficiarului. BENEFICIAR: S.C. DONEDEAS S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 412 din 30.11.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. GHEORGHE VRANCEANU, SOLA 28, PARCELA 903/2/83, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: DUMA CATALIN-CONSTANTIN, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 413 din 30.11.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CIRESOAIEI, NR. 96, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIAR: MATIES MIHAI, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 414 din 30.11.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE SPATIU DEPOZITARE SI BLOC ADMINISTRATIV, STR. CIPRIAN PORUMBESCU, NR. 27, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIAR: S.C. COMPANIA DE LOGISTICA SI DISTRIBUTIE WIT S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 415 din 30.11.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65879/18.11.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 416 din 30.11.2010 – privind alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile decembrie 2010 – ianuarie 2011. Apasati aici
- Hotărârea nr. 417 din 30.11.2010 – privind modificarea HCL nr. 43/2010 şi abrogarea HCL nr. 104/2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 418 din 30.11.2010 – privind aprobarea trecerii la sistemul individual de facturare/incasare a contravalorii energiei termice furnizata populatiei din Municipiul Bacau in sistem centralizat, acordarea unor facilitati Asociatiilor de proprietari/locatari la plata datoriilor catre S.C. CET SA Bacau si aprobarea Regulamentului de repartizare a consumurilor de energie termica intre consumatorii din imobilele tip condominiu din Municipiul Bacau racordate la SC CET SA Bacau. Apasati aici
SEDINTA DIN 29.10.2010 HCL DE LA 378-351
- Hotărârea nr. 351 din 29.10.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 352 din 29.10.2010 – privind aprobarea Master Planului si Listei investitiilor prioritare – pentru sectorul apa/apa uzata ce urmeaza a fi finantate in etapa I din Fonduri POS Mediu. HCL 352A ; HCL 352B ; HCL 352C
- Hotărârea nr. 353 din 29.10.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener pentru susţinerea Clubului Sportiv « ªtiinţa » Bacău în organizarea Supercupei României Intercasa la Badminton, ediţia a II-a, ce se va desfăşura în perioada 3 – 5 decembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 354 din 29.10.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener la organizarea Concursului Naţional de Matematică şi Fizică «Vrânceanu – Procopiu», ediţia a XII-a, ce se va desfăşura în perioada 11 – 14 noiembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 355 din 29.10.2010 – privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 47 de familii din municipiul Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la data de 01.10.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 356 din 29.10.2010– de modificare şi completare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.347 din 12.10.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 357 din 29.10.2010– privind stabilirea gradului de compensare procentuală a valorii efective a facturii la energie termică beneficiarilor de ajutor pentru încălzirea locuinţei din bugetul local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 358 din 29.10.2010– privind completarea H.C.L. Bacău nr. 175 /29.06.2006 prin care a fost aprobat Regulamentul de Urbanism Comercial şi procedura de eliberare a Autorizaţiei de Funcţionare şi Profil de activitate, precum şi a Autorizaţiei de Amplasare şi Profil de Activitate. Apasati aici
- Hotărârea nr. 359 din 29.10.2010– privind modificarea si completarea H.C.L. Bacau nr.84/27.03.2008 prin care s-a aprobat reglementarea serviciilor publice de intretinere si exploatare a parcarilor auto din municipiul Bacau si regimul contraventiilor in folosirea acestor parcari. Apasati aici
- Hotărârea nr. 360 din 29.10.2010– privind acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 10 000 lei d-lui STAN SORIN cu domiciliul în Bacău, str. Mioriţei, nr.88, sc.B, ap.10 pentru fiul STAN ªTEFAN CRISTIAN cu domiciliul în Bacau, str. Mioriţei, nr.88, sc.B, ap. 10. Apasati aici
- Hotărârea nr. 361 din 29.10.2010– privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 318 din 29.09.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 362 din 29.10.2010– privind aprobarea închirierii spaţiilor cu „destinaţia de uscător” de către cei care deţin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile ANL pentru tineri precum şi cele sociale din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 363 din 29.10.2010– privind asigurarea în mod gratuit a unui loc de veci în cimitirul de pe lângă Biserica Militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului”, d-lui Ciulei Gheorghe din Bacău ca beneficiar al Legii nr. 44/ 1994, republicată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 364 din 29.10.2010– privind acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci în cimitirul de pe lângă Biserica Militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului”, d-nei Þîţu Melentina din Bacău ca beneficiară a Decretului – Lege nr. 118/ 1990, republicat. Apasati aici
- Hotărârea nr. 365 din 29.10.2010– privind aprobarea transmiterii de către Guvernul României a unor bunuri- imobile din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău, în domeniul public al municipiului Bacău şi administrarea Consiliului Local al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 366 din 29.10.2010– privind închirierea prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui amplasament situat pe terasa de flori a Pieţei Centrale din municipiul Bacău, str. Pieţei nr. 1. Apasati aici
- Hotărârea nr. 367 din 29.10.2010– privind închirierea parţială a coşului de fum şi a terenului de la baza acestuia, aferente PT nr. 152 din Bacău, str. Ardealului, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 368 din 29.10.2010– privind prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 369 din 29.10.2010– privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU LOCUINTE DE SERVICIU (P),STR. BRANDUSEI, NR. 50, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particular BENEFICIAR: S.C.AGRICONSTRUCT S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 370 din 29.10.2010– privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE 2 LOCUINTE P + 1 SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CALEA MOLDOVEI, NR. 45 H SI NR. 45 K, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI: AMBROSIE MARIA, din Bacau si AXINTE CRISTIAN, AXINTE OANA-RALUCA din Buhusi, Jud. Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 371 din 29.10.2010– privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE SUPRAETAJARE IMOBIL P +1-2 LA P + 2 – 3 PRIN EXTINDEREA ETAJULUI 2 PARTIAL – INTRARE IN LEGALITATE, STR. BUCIUM, NR. 25 A, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particularaBENEFICIARI : HARET VASILE SI HARET VIORICA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 372 din 29.10.2010– privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. GHEORGHE HOCIUNG, NR. 33, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particularaBENEFICIARI: TUGUI IONEL-DANIEL SI TUGUI IONELA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 373 din 29.10.2010– privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 41887/29.09.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 374 din 29.10.2010– privind darea în folosinţă gratuită a unui teren, aflat în municipiul Bacău, str. Vasile Alecsandri, către EON MOLDOVA DISTRIBUÞIE SA. Apasati aici
- Hotărârea nr. 375 din 29.10.2010– privind completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 348/ 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 376 din 29.10.2010– privind asumarea Protocolului de predare – primire pentru transmiterea cinematografului „Orizont”, situat în str. Mărăşeşti, nr. 165 din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. „RomâniaFilm”, în domeniul public al municipiului Bacău şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 377 din 29.10.2010– privind aprobarea punerii la dispozitia proiectului “Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bacau” a terenurilor pentru constructia/extinderea/reabilitarea noilor investitii aferente acestuia. Apasati aici
- Hotărârea nr. 378 din 29.10.2010 – privind atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Apasati aici
SEDINTA DIN 12.10.2010 HCL DE LA 348-346
- Hotărârea nr. 346 din 12.10.2010 – privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în Municipiul Bacău beneficiare ale serviciului de furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat, în perioada sezonului rece, respectiv 1 noiembrie 2010 – 31 martie 2011. Apasati aici
- Hotărârea nr. 347 din 12.10.2010 – privind acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 2 500 lei pentru fiecare familie sau persoană singură domiciliată în Municipiul Bacău, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de schimbarea sursei de căldură, acolo unde există consumatori izolaţi în condominiu, într-un procent de până la 15% din numărul total de apartamente, dar nu mai mult de 2 consumatori / scară de bloc. Apasati aici
- Hotărârea nr. 348 din 12.10.2010 – privind darea în administrare către Consiliul Judeţean Bacău a terenului cu o suprafaţă de 20,028 ha, aflat în domeniul public al municipiului Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 29.09.2010 HCL DE LA 342-308
- Hotărârea nr. 308 din 29.09.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 309 din 29.09.2010 – aprobarea rectificarii Planului de investitii pe anul 2010 cu finantare din surse proprii la S.C COMPANIA DE APA BACAU SA. Apasati aici
- Hotărârea nr. 310 din 29.09.2010 – aprobarea proiectului “Dezvoltarea de soluţii e-learning în administraţia locală” finanţat prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III “Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” D.M.I. 2 “Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice” Operaţiunea 3 “Susţinerea implementării de aplicaţii de E- Educaţie”, aprobarea valorii totale a proiectului, a contribuţiei Municipiului Bacău, precum şi a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr. 311 din 29.09.2010 – participarea Municipiului Bacău, în calitate de partener, la organizarea celei de-a IV-a ediţii a Conferinţei Regionale cu tema «Probleme de Diagnostic şi Tratament în Medicina de Familie». Apasati aici
- Hotărârea nr. 312 din 29.09.2010 – alocarea de la bugetul local a unei sume de bani in vederea cofinantarii in calitate de partener, impreuna cu Federatia Romana de Box si Sport Club Municipal Bacau, la organizarea Finalei Campionatului National de Box-Seniori, ce se desfasoara la Bacau, în perioada 20 – 25 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 313 din 29.09.2010 – aprobarea organizării Festivalului „Zilele Bacăului” în perioada 1 – 6 octombrie 2010, în colaborare cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, Bacau, alte instituţii şi organizaţii, primăriile din Petah Tikva – Israel, Kielce – Polonia şi Torino – Italia. Apasati aici
- Hotărârea nr. 314 din 29.09.2010 – atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 315 din 29.09.2010 – alocarea de la bugetul local a unei sume de bani in vederea cofinantarii in calitate de partener, impreuna cu Asociatia Profesionala de Drumuri si Poduri Filiala Bacau, la organizarea prezentarii tehnice a proiectului “Pasaj rutier subteran strada Oituz-strada Stefan Guse,Municipiul Bacau” in data de 08.10.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 316 din 29.09.2010 – desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Bacău şi ai Primarului Municipiului Bacău în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 317 din 29.09.2010 – acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 5 000 lei d-nei SOLOMON IRINA CRISTINA cu domiciliul în Bacău, str. Cornişa Bistriţei, nr. 22, sc.B, ap.16 pentru fiul ILISEI IONUÞ BOGDAN. Apasati aici
- Hotărârea nr. 318 din 29.09.2010 – aprobarea unor ajutoare de urgenta in vederea acoperirii cheltuielilor pentru reconstructia si repararea imobilelor afectate de calamitatile naturale care au avut loc in data de 26-27 iulie 2010 pe strazile Arcadie Septilici si Calea Moinesti din Municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 319 din 29.09.2010 – aprobarea unui ajutor de urgenţă in vederea acoperirii cheltuielilor pentru plata consumului de apa din luna august 2010 înregistrat peste media lunilor anterioare de către abonaţii S.C. “Compania de apă Bacău” S.A. afectaţi de calamităţile naturale care au avut loc în data de 26-27 iulie 2010 pe străzile Arcadie ªeptilici şi Calea Moineşti din Municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 320 din 29.09.2010 – aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI si a indicatorilor tehnico-economici ai unui obiectiv de investitii, conform H.G. nr.481/2007 şi HCL nr.173/2007 modificată şi completată prin HCL nr.510/2007.Pagina 1 – 98/ Pagina 99 – 141
- Hotărârea nr. 321 din 29.09.2010 – modificarea HCL nr.229/2010 prin care s-a aprobat trecerea din proprietatea statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale, in proprietatea municipiului Bacau si administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, a unei aeronave militare, in vederea expunerii statice permanente. Apasati aici
- Hotărârea nr. 322 din 29.09.2010 – completarea Hotărârii Consiliului Local Bacău nr.111/2007 privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 323 din 29.09.2010 – vânzarea imobilului din Bacau, B-dul Unirii nr.100, aflat în domeniul privat al municipiului Bacău, către persoanele care au calitatea de chiriaşi în acest imobil. Apasati aici
- Hotărârea nr. 324 din 29.09.2010 – aprobarea prelungirii contractelor de închiriere aferente locuinţelor sociale situate în Bacău, str. Mioriţei, nr. 90 (fost 88A), sc. A, ap. 3 şi ap. 31. Apasati aici
- Hotărârea nr. 325 din 29.09.2010 – aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui numar de 17 spaţii aflate pe Terasa de Flori din Piaţa Centrala din municipiul Bacău str. Pieţii nr.1. Apasati aici
- Hotărârea nr. 326 din 29.09.2010 – atribuirea terenului în suprafaţă de 483 m.p., situat în Bacău, str. Procopie Strat, nr. 19, în folosinţă gratuită, pe durata existenţei construcţiilor, Parohiei Ortodoxe „Sfinţii Voievozi” CFR Bacău, str. Dr. Istrate, nr. 2. Apasati aici
- Hotărârea nr. 327 din 29.09.2010 – darea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă totală de 3,76 m.p. situat în Bacău, pe străzile Tineretului şi Tudor Vladimirescu din Cartierul CFR, către EON GAZ DISTRIBUÞIE SA Iaşi. Apasati aici
- Hotărârea nr. 328 din 29.09.2010 – darea în folosinţă gratuită a unor terenuri, aflate in cartierele CFR şi ªerbăneşti din Municipiul Bacău, către EON MOLDOVA DISTRIBUÞIE SA Iaşi. Apasati aici
- Hotărârea nr. 329 din 29.09.2010 – aprobarea concesionarii directe a suprafetei de 11,00 m.p. teren situat in intravilanul Municipiului Bacau, str. Bicaz, nr. 23, sc. C, ap. 2 catre DL. URSU IOAN, cu acelasi domiciliu. Apasati aici
- Hotărârea nr. 330 din 29.09.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 331 din 29.09.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINTE (LOCUINTE CUPLATE CU GARAJ SI REALIZARE IMPREJMUIRE TEREN SI LOCUINTA CUPLATA CU GARAJ SI REALIZARE IMPREJMUIRE TEREN – INTRARE IN LEGALITATE), STR. THEODOR NECULUTA, NR. 9X, 9Z1, 9Z, 9V, 11Q, 9G, 9U, 9Z2 SI NR.9P, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIARI: VERBUTA RODICA(9 X ; 9 Z1), AMARIUTEI LENUTA(9Z ; 9V), din Com. Sascut, jud. Bacau, PETROI MIHAELA(11Q; 9G), din Bacau, COROBANA MARIUS(9U), din Com. Sascut, Jud. Bacau, RAILEANU RALUCA(9Z2), din Bacau, SALBATICU COSTEL SI SALBATICU ADELAIDA(9P), din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 332 din 29.09.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE LOCUINTA CE VA AVEA DESTINATIA DE LOCUINTA P + M, GARAJ, TERASA, STR. BUCEGI, NR. 89, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: PETROIU AURICA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 333 din 29.09.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M, STR. GENERAL GRIGORE CANTILI, NR. 23, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara BENEFICIAR: USCOIU ADRIANA-SINZIANA, din Bucuresti. Apasati aici
- Hotărârea nr. 334 din 29.09.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA S + P + M SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CALEA ROMANULUI, NR. 188 M, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIARI: PATRICHI PETRU SI PATRICHI GEORGETA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 335 din 29.09.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE SEDIU SERVICIUL REGIONAL DE PROGNOZA A VREMII, STR. TIMPULUI, NR.3 (fosta adresă GENERAL STEFAN GUSE, NR. 4), din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren ce apartine domeniului public al municipiului Bacau, dat in administrare conform Protocolului de predare-primire din 30.07.2008 si H.C.L. NR. 109/27.03.2008.BENEFICIAR: ADMINISTRATIA NATIONALA DE METEOROLOGIE R.A., Bucuresti. Apasati aici
- Hotărârea nr. 336 din 29.09.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65649/06.09.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 337 din 29.09.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65634/31.08.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 338 din 29.09.2010 – alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile octombrie-noiembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 339 din 29.09.2010 – privind validarea mandatului de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Bacău, al d-lui MUNTEANU DUMITRU-DORI, următorul supleant înscris pe lista de candidaţi a Partidului Democrat-Liberal Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 340 din 29.09.2010 – privind completarea HCL nr.285 din 31.08.2010 prin care s-a alocat de la bugetul local o sumă de bani pentru cheltuieli de transport şi asigurări medicale pentru un grup de 10 elevi din Bacău, care vor reprezenta municipiul Bacău, în proiectul „Împreună prin dificila istorie” organizat de Municipalitatea din Kielce – Polonia, în perioada 14 – 19 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 341 din 29.09.2010 – privind acceptarea Contractului de Sponsorizare încheiat între Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin şi Primăria Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 342 din 29.09.2010 – prin care se ia act de componenţa Consiliului de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 31.08.2010 HCL DE LA 306-274
- Hotărârea nr. 274 din 31.08.2010 – prin care se ia act de încetarea functiei de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Bacău, a domnului ªlic Mihai Iulian, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a demisiei. Apasati aici
- Hotărârea nr. 275 din 31.08.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 276 din 31.08.2010 – aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010, a Planului de investiţii din surse proprii pe anul 2010 şi a Planului de reparaţii curente şi capitale ale S.C. COMPANIA DE APĂ BACĂU S.A., în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.55 din 23 iunie 2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 277 din 31.08.2010 – aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010, al S.C. CET S.A. BACĂU, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.55 / 2010 privind unele măsuri de diminuare a cheltuielilor publice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 278 din 31.08.2010 – aprobarea proiectului “Reabilitare infrastructură urbană, zona Mioriţei -9 Mai- Vîntului –Vadu Bistriţei” din municipiul Bacău” si a cheltuielilor legate de proiect – POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”; Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”; Sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană. Cap.1 ; Cap.2 ; Cap.3 ; Cap.4 ; Cap.5 ;
- Hotărârea nr. 279 din 31.08.2010 – aprobarea proiectului Reabilitare infrastructură urbană zona I. L. Caragiale – Milcov – Intersecţie Str. Letea” din municipiul Bacău si a cheltuielilor legate de proiect – POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”; Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”; Sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană. Cap.1 ; Cap.2 ; Cap.3 ; Cap.4 ; Cap.5 ;
- Hotărârea nr. 280 din 31.08.2010 – modificarea HCL nr.187/2010 privind aprobarea realizării proiectului “Dezvoltarea de soluţii e-learning în administraţia locală“ finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” D.M.I. 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice” Operaţiunea 3 „Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Educaţie” şi aprobarea cofinanţării cheltuielilor eligibile, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr. 281 din 31.08.2010 – privind asigurarea sustenabilităţii proiectului major cofinanţat din Fondul de Coeziune potrivit Deciziei CE nr.4732/07.07.2010 prin alocarea sumelor necesare pentru acoperirea subvenţiilor acordate de Consiliul Local Bacău în completarea subvenţiilor de la Guvernul României, respectiv M.A.I. şi M.M.F.P.S., pentru acoperirea preţului la serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Apasati aici
- Hotărârea nr. 282 din 31.08.2010 – alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, pentru suportarea cheltuielilor de transport, unui grup de 4 artisti, membri ai Asociatiei „Buzunarul cu Teatru” din Bacau, ce vor reprezenta municipiul Bacău, la cea de a VIII-a editie a „Hight Fest-International Performing Arts Festival 2010”, ce se va desfasura la Erevan-Armenia, în perioada 1-8 octombrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 283 din 31.08.2010 – alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, în vederea organizării de către Societatea Romana de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” a Expozitiei Nationale de Maximafilie „Artă şi Religie”, sub patronajul Federaţiei Filatelice Romane, Consiliului Judeţean Bacău, Primariei Municipiului Bacau, ce se va desfasura la Bacău în perioada 12-17 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 284 din 31.08.2010 – privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, în vederea organizării la Bacău în perioada 26-30 septembrie 2010, de către Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, a celei de a XXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional „Zilele Muzicii Contemporane”, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi Primăria Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 285 din 31.08.2010 – privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani pentru cheltuielile de transport şi asigurari medicale pentru un grup de 10 elevi din Bacău, care vor reprezenta municipiul Bacău, în proiectul „Împreună prin dificila istorie” organizată de Municipalitatea din Kielce – Polonia, în perioada 14 – 19 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 286 din 31.08.2010 – privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, pentru sprijinirea activitatilor desfasurate de către Societatea Corala „Ateneu” a cadrelor didactice din Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 287 din 31.08.2010 – privind completarea HCL nr.271 din 16.08.2010 prin care s-a aprobat participarea municipiului Bacău, în calitate de partener pentru susţinerea echipei de juniori a C.S. „ªtiinţa” Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 288 din 31.08.2010 – privind aprobarea de către Consiliul Local Bacău a majorarii capitalului social la S.C. ”FOTBAL CLUB MUNICIPAL” S.A. Apasati aici
- Hotărârea nr. 289 din 31.08.2010 – privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Bacău în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 290 din 31.08.2010 – privind aprobarea asocierii dintre Municipiul Bacău şi S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. în vederea creării unei societăţi mixte al cărei principal obiect de activitate să fie producerea energiei electrice din surse regenerabile. Apasati aici
- Hotărârea nr. 291 din 31.08.2010 – privind aprobarea Actului Constitutiv al S.C. COMPANIA REGIONALA DE APA BACAU S.A. Apasati aici
- Hotărârea nr. 292 din 31.08.2010 – privind aprobarea propunerilor Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale, pentru persoanele din municipiul Bacău, îndreptăţite să primească o locuinţă socială în limita celor aflate la dispoziţia Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 293 din 31.08.2010 – privind indreptarea erorii materiale din Anexa nr. 1 pct.9 lit.”v” la HCL nr. 419/23.12.2009 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxei de salubrizare pentru anul 2010, în municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 294 din 31.08.2010 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui numar de doua spaţii comerciale aflate în Piaţa Centrală din municipiul Bacău str. Pieţii nr. 1. Apasati aici
- Hotărârea nr. 295 din 31.08.2010 – privind aprobarea închirierii spaţiilor cu „destinaţia de uscător” de către cei care deţin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile ANL pentru tineri precum şi cele sociale din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 296 din 31.08.2010 – privind atribuirea în folosinţă gratuită către Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Mr. Constantin Ene” al Judetului Bacau, a unui autoturism de teren ce face parte din domeniul privat al municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 297 din 31.08.2010 – privind aprobarea concesionarii directe a suprafetei de 64,17 m.p. teren situat in intravilanul Municipiului Bacau, str. Bucegi, nr.113 – Pasaj Letea catre S.C. CAROTINO FOREST S.R.L. Apasati aici
- Hotărârea nr. 298 din 31.08.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 299 din 31.08.2010 – privind modificarea si completarea H.C.L. nr. 175/17.04.2008 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construire extindere locuinţă,str.Ion Ionescu de la Brad nr.41 din Municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 300 din 31.08.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE HALA DEPOZITARE PRODUSE IGIENICO-COSMETICE SI BIROURI, STR. VERONICA MICLE, NR.55 E, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. S-LOGISTIC S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 301 din 31.08.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. BUCEGI, NR. 81, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIAR: RADUCANU ZOITA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 302 din 31.08.2010 – Privind Aprobarea Planului Urbanistic Zonal Pentru Construire Locuinta, Garaj Si Realizare Imprejmuire Teren, Str. Aeroportului, Nr. 31, Din Municipiul Bacau, Obiectiv Ce Se Va Realiza Pe Teren Proprietate Particulara. BENEFICIARI: MIHAI FLORIN, MIHAI VERONICA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 303 din 31.08.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE CENTRU COMUNITAR PENTRU COPII SI BATRANI «MOZAIC», STR. MARASTI, NR. 32 BIS, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: FUNDATIA DE SPRIJIN COMUNITAR, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 304 din 31.08.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA, MAGAZIE SI RACORDURI UTILITATI, STR. VERONICA MICLE, NR. 55A2, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI: DOBRIN OANA SI DOBRIN ADRIAN, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 305 din 31.08.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE LOCUINTA, STR. ELECTRICIENILOR, NR. 1 BIS, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI: BOGHEAN CARMEN, BOGHEAN OVIDIU, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 306 din 31.08.2010 – privind trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al municipiului Bacău, în vederea realizării proiectului de refacere a infrastructurii rutiere din municipiul Bacău, cu finanţare prin POR (Programul Operaţional Regional). Apasati aici
SEDINTA DIN 06.08.2010 HCL DE LA 269-263
- Hotărârea nr.263 din 06.08.2010 – privind aprobarea funcţiilor publice, organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii pentru Serviciului public de evidenţă a persoanelor din Municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.264 din 06.08.2010 – privind aprobarea Organigramei, a Statului de Funcţii şi a numărului de personal la Poliţia Primăriei Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.265 din 06.08.2010 – privind aprobarea funcţiilor publice, organigramei, numărului de personal şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului şi al serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.266 din 06.08.2010 – privind aprobarea suplimentării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.267 din 06.08.2010 – privind acordarea ajutorului social de urgenţă în natură, pentru achiziţionarea de mobilier, aparatură electrocasnică şi materiale de construcţii, în valoare totală de 200.000 lei, familiilor sinistrate în urma inundaţiilor din 26 – 27 iulie 2010 de pe strada Arcadie ªeptilici şi Calea Moineşti din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.268 din 06.08.2010 – privind aprobarea documentaţiei şi indicatorilor tehnico-economici, faza Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare infrastructură urbană zona I. L. Caragiale – Milcov – Intersecţie Str. Letea” din municipiul Bacău. Pag.1-153 ; Pag.154-366
- Hotărârea nr.269 din 06.08.2010 – privind aprobarea documentaţiei şi indicatorilor tehnico-economici, faza Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare infrastructură urbană, zona Mioriţei -9 Mai- Vîntului –Vadu Bistriţei” din municipiul Bacău. Apasati aici ; Apasati aici
SEDINTA DIN 19.07.2010 HCL DE LA 240-233
- Hotărârea nr. 233 din 19.07.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.234 din 19.07.2010 – privind aprobarea Regulamentului privind protejarea spaţiilor verzi din parcurile de agrement şi zonele urbane ale municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.235 din 19.07.2010 – privind aprobarea Programului de masuri privind gestionarea calitatii aerului in municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 236 din 19.07.2010 – privind aprobarea transferului de la Directia de Sănătate Publică a Judeţului Bacău către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a managementului asistenţei medicale al Spitalului de Pneumoftziologie Bacău conform prevederilor H.G. nr.529/2.06.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.237 din 19.07.2010 – privind aprobarea proiectului „CENTRUL DE CAZARE TEMPORARĂ A PERSOANELOR FĂRĂ ADĂPOST DIN MUNICIPIUL BACĂU” a Documentaţiei de Avizare a lucrărilor de intervenţii, a principalilor indicatori tehnico-economici ai investiţiei, a bugetului proiectului şi a surselor de finanţare. Apasati aici
- Hotărârea nr. 238 din 19.07.2010 – privind completarea HCL nr.227/2010 prin care a fost aprobata suportarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport pentru un grup de 5 sportivi legitimati la CS Bronx Powerlifting Bacau, care vor reprezenta municipiul Bacău, la Campionatul Mondial de Powerlifting ce se va desfasura in Cehia, în perioada 28 august – 4 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 239 din 19.07.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr.65435/14.06.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.240 din 19.07.2010 – privind solutionarea de catre Consiliul Local al Municipiului Bacau a plangerii inregistrata sub nr.65465 din 21.06.2010, inaintata de catre S.C. Transport Public S.A. Bacau. Apasati aici
SEDINTA DIN 30.06.2010 HCL DE LA 225-188
- Hotărârea nr. 188 din 30.06.2010 – privind aprobarea suplimentarii Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 189 din 30.06.2010 – privind participarea Agenţiei de Dezvoltare Locală Bacău la proiectul „Sustenabilitate printr-un management integrat al patrimoniului cultural” – „Achieving SUSTainability through an integrated approach to the management of CULTural heritage. Apasati aici
- Hotărârea nr. 190 din 30.06.2010 – privind modificarea şi completarea HCL nr. 42/2010 privind realizarea proiectului “Complex cultural Sf. Nicolae – matrice spirituală a Bacăului” finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.3, aprobarea contribuţiei proprii, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr. 191 din 30.06.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 348/ 2007. Apasati aici
- Hotărârea nr. 192 din 30.06.2010 – privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Oborului ªerbăneşti din municipiul Bacău, precum şi abrogarea Hotărârii Consiliului Local nr. 383/ 2007. Apasati aici
- Hotărârea nr. 193 din 30.06.2010 – privind alocarea unei sume de la bugetul local în vederea desfăşurării evenimentului Caravana Filmelor TIFF, în municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 194 din 30.06.2010 – privind completarea HCL 110/ 2010 prin care municipiul Bacău a fost partener la organizarea Turneului de Tenis “Trofeul Municipiului Bacău”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 195 din 30.06.2010 – privind acordarea ajutorului de urgenţă pentru populaţia municipiului Bacău reprezentând distribuirea de apa potabilă în zilele cu avertizare meteorologică codificată, emisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Apasati aici
- Hotărârea nr. 196 din 30.06.2010 – privind aprobarea Listei nominale cu persoanele care au obţinut calificativul „admis” la examenul de atestare în calitatea de administrator de imobile. Apasati aici
- Hotărârea nr. 197 din 30.06.2010 – prin care se ia act de Convenţia de plată şi garantare încheiată în data de 10.06.2010 între E.ON Gaz România SA şi S.C CET SA Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 198 din 30.06.2010 – prin care se ia act de modificarea tarifelor practicate de S.C. TRANSPORT PUBLIC S.A. Bacău în calitate de operator al serviciului de transport public de călători în municipiul Bacău ca urmare a O.U.G. nr.58/26.06.2010 prin care s-a modificat cota de T.V.A. de la 19% la 24% începând cu 01.07.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 199 din 30.06.2010 – privind aprobarea gratuităţii transportului public urban cu mijloace de transport în comun pentru categoriile de persoane defavorizate expres prevăzute de legislaţia în vigoare, modalitatea de acordare şi cuantumul acesteia începând cu data de 01.07.2010 până la încheierea unui nou contract de concesiune. Apasati aici
- Hotărârea nr. 200 din 30.06.2010 – privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 46 de familii din municipiul Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la data de 16.06.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 201 din 30.06.2010 – privind acordarea la cerere d-lui Melenti Iosif din municipiul Bacău, a unui loc de veci pe care îl are concesionat în Cimitirul Nou Sarata I din municipiul Bacău, fiind beneficiar al Legii nr. 189/2000, actualizată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 202 din 30.06.2010 – privind modificarea si completarea H.C.L. nr.23/29.02.2010 privind aprobarea transmiterii de către Guvernul României a unor bunuri – imobile din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 203 din 30.06.2010 – privind completarea Anexei laHotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 235/30.07.2009. Apasati aici
- Hotărârea nr. 204 din 30.06.2010 – privind aprobarea închirierii unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău, situat in incinta P.T. nr.12 din Bacău str. Pictor Ion Andreescu, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 205 din 30.06.2010 – privind modificarea Anexei nr.1 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 166/27.05.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 206 din 30.06.2010 – privind retrocedarea către d-nii Ciupercă Ion şi Ciupercă Catinca din Bacău, str. Ioniţă Sandu Sturza nr. 26 A, a suprafeţei de 148 mp teren situat în Bacău, str. Ionită Sandu Sturza nr. 26 A, în conformitate cu prevederile Sentinţei Civile nr.1641/D/15.11.2006 pronunţată de Tribunalul Bacau in Dosarul nr. 3032/2006. Apasati aici
- Hotărârea nr. 207 din 30.06.2010 – privind efectuarea unui schimb de teren solicitat de familia Mihaila Vasile si Nela din Bacau, cu un teren echivalent, proprietate a Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 208 din 30.06.2010 – privind aprobarea propunerilor Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe pentru tineri, pentru persoanele din municipiul Bacău, îndreptăţite să primească o locuinţă în limita celor aflate la dispoziţia Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 209 din 30.06.2010 – privind aprobarea vânzării unui imobil aflat în domeniul privat al municipiului Bacău către persoane care au calitatea de chiriaşi în acest imobil. Apasati aici
- Hotărârea nr. 210 din 30.06.2010 – privind aprobarea cererii d-lui Carp Ioan de extindere a spaţiului de locuit pe tot apartamentul situat în Bacău şi aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 211 din 30.06.2010 – privind aprobarea cererii d-lui Andronache Răzvan – Bogdan, chiriaş al Primăriei municipiului Bacău, de a se extinde asupra camerei cu care se învecinează, precum şi abrogarea HCL 122/ 2009, rămasă fără obiect. Apasati aici
- Hotărârea nr. 212 din 30.06.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 36 din 27.02.2009, modificată şi completată prin H.C.L. nr. 74 din 31.03.2009 şi H.C.L. nr. 11 din 29.01.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 213 din 30.06.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local Bacău nr.111/2007 privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 214 din 30.06.2010 – privind aprobarea concesionarii directe a unor suprafete de teren situate in intravilanul Municipiului Bacau, catre S.C. ROMTELECOM S.A. Apasati aici
- Hotărârea nr. 215 din 30.06.2010 – privind incetarea Contractului de Concesionare nr. 40404/12.12.2001 incheiat intre Municipiul Bacau si S.C. CARIANI COM S.R.L. pentru terenul in suprafata de 46,14 m.p. din str. Milcov, nr. 53 si incheierea unui nou Contract de Concesionare intre Municipiul Bacau si S.C. CLARUS IMPEX S.R.L. Apasati aici
- Hotărârea nr. 216 din 30.06.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 217 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA, GARAJ SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. NORDULUI, NR. 22, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: CALIN GHEORGHE, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 218 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA, GARAJ SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CAPITAN VICTOR PRECUP, NR. 8, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: DAMATARCA ROMICA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 219 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE MANSARDARE PARTIALA LOCUINTA EXISTENTA, STR. IONITA SANDU STURZA, NR. 90, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: HUSARU MARINELA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 220 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + 1, GARAJ, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. DORULUI, NR. 40, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: IFTINOIU BEATRICE-ELENA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 221 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE SPATIU COMERCIAL P + 2, B-DUL UNIRII, NR. 17, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. MARILEX S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 222 din 30.06.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE REABILITARE SI MODERNIZARE INSULA DE AGREMENT (POD ACCES, ALEI, PARCARE, RETELE EDILITARE, AMENAJARI, AGREMENT), din Municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate publica a Municipiului Bacau, conform H.C.L. nr. 111/2007. BENEFICIAR: MUNICIPIUL BACAU. Apasati aici
- Hotărârea nr. 223 din 30.06.2010 – privind indreptarea erorii materiale din ANEXA NR.1 la H.C.L. nr. 180/27.05.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 224 din 30.06.2010 – privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza SF la obiectivul „Construire strada Theodor Neculuţă” din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 225 din 30.06.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 31061/01.06.2010. Apasati aici
SEDINTA DIN 27.05.2010 HCL DE LA 185-148
- HOTĂRÂREA NR.148 din 27.05.2010 privind validarea mandatului de Consilier în Consiliul Local al Municipiului Bacău, al d-lui STOICAN IULIAN VASILE, următorul supleant înscris pe lista de candidaţi a Partidului National Liberal Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.149 din 27.05.2010 privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, profesorului Constantin Anghelache. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.150 din 27.05.2010 privind completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 238/ 2008 prin care au fost aprobate şi constituite Comisiile de Specialitate ale Consiliului Local Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.151 din 27.05.2010 privind modificarea şi completarea HCL nr. 448/22.12.2008 în sensul înlocuirii unui membru din comisia de licitaţie a unor bunuri. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.152 din 27.05.2010 privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.84/27.03.2008 de reglementare a serviciilor publice de întreţinere şi exploatare a parcărilor publice auto din Municipiul Bacău şi regimul contravenţiilor în folosirea acestor parcări. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.153 din 27.05.2010 privind îndreptarea unei erori materiale din H.C.L. nr.111/2007 privind actualizarea inventarului bunurilor care apartin domeniului public al municipiului Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.154 din 27.05.2010 privind modificarea si completarea HCL nr.10/2009 prin care a fost aprobata analiza posibilitatilor si demararea procedurilor legale in vederea achizitionarii de pe piata a unor imobile cu destinatia de locuinte. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.155 din 27.05.2010 privind aprobarea caietului de sarcini al serviciului de iluminat public din municipiul Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.156 din 27.05.2010 privind acordarea unui premiu în sumă de 5000 ron domnului JUGUREANU TRAIAN din Bacău, care a împlinit vârsta de 100 ani la data de 18.05.2010. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.157 din 27.05.2010 privind desfăşurarea Festivalului Internaţional de Folclor „Ion Drăgoi” şi a Alaiului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, organizat de municipiul Bacău în colaborare cu Consiliul Judeţean Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.158 din 27.05.2010 privind participarea la cofinantarea filmului documentar despre viata si activitatea Episcopului Ioachim Mares (Vasluianul). Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.159 din 27.05.2010 privind cofinantarea organizarii activitatii sportive Crosul « 1 Iunie », in colaborare cu Directia pentru Sport a Judetului Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.160 din 27.05.2010 privind organizarea festivalului „Arlekin” şi a „Hramului Bacăului”. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.161 din 27.05.2010 privind aprobarea Listei finale a sesiunii de selecţii a proiectelor/programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii 350/2005. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.162 din 27.05.2010 privind acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de înhumare la Cimitirul de pe lângă Biserica Militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului”, numitului Moroşanu Gheorghe din Bacău, beneficiar al Legii nr.44/1994, republicată, privind veteranii de război. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.163 din 27.05.2010 privind aprobarea documentatiei de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate cu autobuze,din Municipiul Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.164 din 27.05.2010 privind aprobarea documentatiei tehnico – economice faza S.F pentru obiectivul de investitii „ Racord de alimentare cu gaze naturale a CET Bacau din magistrala Transgaz – din Municipiul Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.165 din 27.05.2010 privind aprobarea închirierii unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău, aferent fostului hidrofor din P.T. nr.40 din Bacău str. Valea Albă, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.166 din 27.05.2010 privind aprobarea închirierii spaţiilor cu „ destinaţia de uscător” de către cei care deţin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile A.N.L. pentru tineri precum şi în cele sociale din municipiul Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.167 din 27.05.2010 privind concesionarea prin licitaţie publica a terenului situat în intravilanul Municipiului Bacău, a cărui suprafaţă este prevăzută în anexa 1. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.168 din 27.05.2010 privind aprobarea la S.C. CET SA Bacau a situatiilor financiare aferente exercitiului financiar 2009. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.169 din 27.05.2010 privind aprobarea contului de incheiere a exercitiului bugetar pe anul 2009 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.170 din 27.05.2010 privind aprobarea infiintarii S.C NOVABAC SA Bacau prin reorganizarea pe cale administrativa a Directiei Servicii Publice din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.171 din 27.05.2010 privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere aferente locuinţelor sociale situate în Bacău, str. Mioriţei, nr. 90 şi 92. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.172 din 27.05.2010 prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.173 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONALpentru CONSTRUIRE LOCUINTA Sp + P + M, STR. CALEA BARLADULUI NR. 173 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : ANCUTA VALENTIN-OVIDIU SI ANCUTA LUMINITA, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.174 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA, GARAJ SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CALEA BARLADULUI NR. 106, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : ANDRONACHE ELENA SI ANDRONACHE IOAN, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.175 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA S + P + M, STR. FRUNZEI NR. 22, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara BENEFICIARI : BALABAN TUDORITA SI LACATUSU VIOREL, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.176 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA D + P + M SI RACORDURI UTILITATI, STR. CORBULUI, NR. 25 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : BORDEIANU PETRU SI ESTERA, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.177 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE MAGAZIE PENTRU UZ GOSPODARESC, STR. MUNCII NR. 56, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : COCOVEICA IOAN SI COCOVEICA VALERICA, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.178 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA S + P + 1, GARAJ, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. DEPOULUI, NR. 5 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara BENEFICIARI : LUNGU VASILE SI CRUCEANU ADRIANA, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.179 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE LOCUINTA – INTRARE IN LEGALITATE, STR. ROZELOR NR. 22, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : POPA IOAN SI POPA ELENA-ROXANA, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.180 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINTE CU CABINETE MEDICALE LA PARTER S + P + 3 SI REALIZARE IMPREJMUIRE TEREN LA LIMITA PROPRIETATII, STR. GEORGE BACOVIA, NR. 16, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : SDROBIS MIHAELA-LUMINITA, SDROBIS CONSTANTIN SI SPATARU DANIELA, SPATARU EUGEN, din Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.181 din 27.05.2010 privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA CU SPATII CABINETE MEDICALE LA PARTER S + P + 3 SI REALIZARE IMPREJMUIRE TEREN, STR. CALEA ROMANULUI NR. 111, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI : UNGUREANU IULIAN-MIHAI, UNGUREANU GABRIELA, din Bacau SI ZAHARIA CONSTANTIN-CATALIN, ZAHARIA IRINA-ANIELA, din Moinesti, jud. Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.182 din 27.05.2010 privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65272/26.04.2010 înaintată de S.C. Transport Public S.A Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.183 din 27.05.2010 privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a Adreselor nr. 28586/05.05.2010 şi nr. 65302/05.05.2010 înaintate de Instituţia Prefectului Judeţului Bacău. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.184 din 27.05.2010 privind alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile iunie – iulie 2010. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.185 din 27.05.2010 privind modificarea şi completarea HCL nr.362/28.09.2007 de aprobare a Regulamentului privind regimul tranzitării, staţionării, parcării autovehiculelor destinate serviciilor regulate, a serviciilor regulate speciale şi a serviciilor ocazionale de transport persoane şi pentru transport marfă pe raza municipiului Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 06.05.2010 HCL DE LA 145-139
- HOTĂRÂREA NR.139 din 06.05.2010 – privind aprobarea ,,Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Bacău”. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.140 din 06.05.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a proiectului “Reabilitarea si dotarea cu echipamente a Centrului Social pentru Îngrijirea Persoanelor Varstnice” – din municipiul Bacau, Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”; Domeniul de intervenţie 1.1. – “Planuri integrate de dezvoltare urbană”; Sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană – şi a cheltuielilor legate de proiect. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.141 din 06.05.2010 – privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza DALI, a proiectului „Modernizare Calea Moineşti” – POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”; Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”; Sub-domeniul: Poli de dezvoltare urbană – şi aprobarea cheltuielilor legate de proiect. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.142 din 06.05.2010 – privind aprobarea de către Consiliul Local Bacău a majorarii capitalului social la S.C. „Fotbal Club Municipal” Bacau S.A. – şi mandatarea A.G.A. să îndeplinească procedurile prevăzute de lege. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.143 din 06.05.2010 – privind aprobarea decontării transportului public urban pentru luna aprilie 2010 persoanelor domiciliate în municipiul Bacău care fac parte dintr-o categorie defavorizată expres prevăzută de legislaţia în vigoare cu drept la transport public gratuit sau subvenţionat. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.144 din 06.05.2010 – privind stabilirea tarifelor pentru activitati prestate de Directia Servicii Publice. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.145 din 06.05.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 28094/30.04.2010 înaintată de S.C. Transport Public S.A Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 16.04.2010 HCL DE LA 94-91
- Hotărârea nr. 91 din 16.04.2010 – privind constatarea, în conformitate cu prevederile Legii nr.92/2007, a încetării Contractului de concesiune nr.11252 din 26.03.2004 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Bacău şi operatorul de transport S.C. Transport Public S.A. Bacău, precum şi aprobarea unor măsuri privind serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în vederea asigurării transportului public local pentru pensionarii, studenţii şi elevii din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 92 din 16.04.2010 – privind aprobarea gratuităţii transportului public urban cu mijloace de transport în comun pentru categoriile defavorizate expres prevăzute de legislaţia în vigoare, modalitatea de acordare şi cuantumul acesteia, în perioada lunilor mai şi iunie 2010 precum şi modificarea şi completarea H.C.L. nr.88/31.03.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 93 din 16.04.2010 – privind atribuirea unor contracte de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 94 din 16.04.2010 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, a spaţiilor şi amplasamentelor situate în incinta Insulei de Agrement din Bacău, în scopul desfăşurării activităţii de alimentaţie publică, în sezonul estival 2010. Apasati aici
SEDINTA DIN 25.03.2010 HCL DE LA 87-65
- Hotărârea nr. 65 din 25.03.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 ale Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 66 din 25.03.2010 – privind aprobarea Regulamentului intern pentru salariaţii aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local subordonate Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 67 din 25.03.2010 – privind modificarea şi completarea Anexei nr.1 laHotărârea nr. 27/28.02.2008 a Consiliului Local al municipiului Bacău, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a serviciului de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 68 din 25.03.2010 – privind aprobarea Listei nominale cu persoanele care au obţinut calificativul „admis” la examenul de atestare în calitatea de administrator de imobile. Apasati aici
- Hotărârea nr. 69 din 25.03.2010 – privind aprobarea îndreptării erorii materiale produsă în Hotărârile Consiliului Local nr. 32/18.02.2010 şi 33/18.02.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 70 din 25.03.2010 – privind acordul de principiu în vederea instalării în pieţele, oborul şi bazarul din municipiul Bacău, a unor sisteme video de supraveghere. Apasati aici
- Hotărârea nr. 71 din 25.03.2010 – privind înfiinţarea unei comisii pentru a analiza modalitatea optimă şi procedura de punere în aplicare a prevederilor H.G. nr.469/2002 modificată şi completată prin H.G. nr.1216/2002, pentru înfiinţarea în municipiul Bacău a unor magazine şi a unei farmacii de tip „Economat”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 72 din 25.03.2010 – privind aprobarea „Listei Nominale”cuprinzând persoanele propuse de comisia de analiză a solicitărilor de subvenţii de la bugetul statului, pentru construirea de locuinţe proprietate personală cu credit ipotecar, pe raza teritorial-administrativă a municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 73 din 25.03.2010 – privind acordarea la cerere d-nei Mălaşincu Lucia din municipiul Bacău, a unui loc de veci pe care îl are cesionat în Cimitirul Central din municipiul Bacău, fiind beneficiară a Legii nr. 189/2000, privind persoanele persecutate şi cele deportate din motive politice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 74 din 25.03.2010 – privind transmiterea în folosinţă gratuită, pe durata executării construcţiilor, către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, a terenului în suprafaţă de 5834 mp, situat în Bacău str. Tineretului f.n. în vederea construirii unor locuinţe pentru tineri. Apasati aici
- Hotărârea nr. 75 din 25.03.2010 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii a unui spaţiu pentru depozitarea produselor agroalimentare, situat în Piaţa de Gros din Bacău, str. Calea Moldovei nr.76. Apasati aici
- Hotărârea nr. 76 din 25.03.2010 – privind aprobarea ajustarii preturilor si tarifelor practicate de S.C.Compania de Apa Bacău SA, pentru serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare – epurare. Apasati aici
- Hotărârea nr. 77 din 25.03.2010 – privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al S.C Compania de Apa Bacau SA. Apasati aici
- Hotărârea nr. 78 din 25.03.2010 – pentru aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al S.C CET SA Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 79 din 25.03.2010 – privind constituirea Comisiei Tehnice de amenajare a teritoriului şi Urbanism pentru analizarea solicitărilor pentru concesionarea unor terenuri, a documentaţiilor de urbanism de tip PUD şi PUZ şi a altor solicitări ale investitorilor persoane fizice şi juridice pentru realizarea unor obiective de investiţii în municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 80 din 25.03.2010 – prin care se aprobă avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusă de Arhitectul ªef al municipiului Bacău în vederea elaborării unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacău, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 81 din 25.03.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA DUPLEX P + DM, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. TRIUMFULUI, NR. 21 L – K din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIARI: GHERASIM ADRIAN, GHERASIM CARMEN-ELENA SI GHERASIM DANIEL, GHERASIM ADINA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 82 din 25.03.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE LOCUINTA P + 1E, STR. BRANDUSEI, NR. 38, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: GOGAN FLORESCU, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 83 din 25.03.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M, FANTANA, FOSA SEPTICA, IMPREJMUIRE TEREN SI BRANSAMENTE UTILITATI, STR. CEZAR UNCESCU, NR.1 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: URSESCU ANDREAS-SORIN, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 84 din 25.03.2010 – privind alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile aprilie -mai 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 85 din 25.03.2010 – privind acordarea «Diplomei de Onoare» şi plata unui premiu în valoare de 500 lei la un număr de 66 familii din municipiul Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la data de 15.03.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 86 din 25.03.2010 – privind acordarea către S.C. „Fotbal Club Municipal Bacău” S.A. a drepturilor municipiului Bacău de a participa şi de a fi reprezentat în competiţiile oficiale de fotbal. Apasati aici
- Hotărârea nr. 87 din 25.03.2010 – privind aprobarea de către Consiliul Local Bacău a majorarii capitalului social la S.C. „Fotbal Club Municipal” Bacau S.A. – şi mandatarea A.G.A. să îndeplinească procedurile prevăzute de lege. Apasati aici
SEDINTA DIN 25.02.2010 HCL DE LA 59-35
- Hotărârea nr.35 din 25.02.2010 – privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, domnului PETRU PLĂCINTĂ. Apasati aici
- Hotărârea nr.36 din 25.02.2010 – privind alocarea de la bugetul local a sumei de 10.000 lei, în vederea organizării şi desfăşurării Adunării Generale a Asociaţiei Secretarilor de Municipii din România, care va avea loc la Bacău în perioada 11 – 12 martie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.37 din 25.02.2010 – privind suportarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport şi asigurari medicale pentru un grup de 7 elevi din Bacău, care vor reprezenta municipiul Bacău, la Tabăra de Tineret organizată de Municipalitatea Petah Tikva din Israel, în perioada 20 – 28 martie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.38 din 25.02.2010 – privind mandatarea Primarului Municipiului Bacău, de a împuternici o persoană să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău în justitie. Apasati aici
- Hotărârea nr.39 din 25.02.2010 – privind aprobarea cotizaţiei anuale la patrimoniul “Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bacău – ADIB”. Apasati aici
- Hotărârea nr.40 din 25.02.2010 – privind aprobarea cotizaţiei anuale la patrimoniul “Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău”. Apasati aici
- Hotărârea nr.41 din 25.02.2010 – privind modificarea şi completarea HCL nr. 312/ 29.09.2009 prin care s-a aprobat Regulamentul de constituire a fondului de garanţie pentru bună execuţie a lucrărilor tehnico-edilitare de către persoanele juridice executante precum şi a taxei de ocupare temporară cu aceste lucrări pe domeniul public şi privat al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.42 din 25.02.2010 – privind realizarea proiectului “Complex cultural Sf. Nicolae – matrice spirituală a Bacăului“ finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.3, aprobarea contribuţiei proprii, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr.43 din 25.02.2010 – privind aprobarea realizării proiectului “Dezvoltarea şi consolidarea turismului în municipiul Bacău prin promovarea oportunităţilor locale“ şi aprobarea cofinanţării cheltuielilor eligibile, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr.44 din 25.02.2010 – privind aprobarea participării municipiului Bacău în parteneriat, la proiectul finanţat prin Programul de Cooperare Interregională – INTERREG IV C – „Folosirea eficientă a energiei în clădirile sanitare, educaţionale şi administrative” – (ESEAB – Energy Efficiency in Sanitary, Education and Administrative Buildings) şi aprobarea cofinanţării cheltuielilor eligibile, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr.45 din 25.02.2010 – privind înfiinţarea comisiilor speciale pentru întocmirea inventarului bunurilor domeniului public al municipiului Bacău pe anul 2009 si care reflecta existentul la sfârşitul anului 2009. Apasati aici
- Hotărârea nr.46 din 25.02.2010 – privind aprobarea pentru luna martie 2010 a categoriilor de persoane defavorizate din municipiul Bacău care beneficiază de transport urban cu mijloace de transport în comun gratuit sau subvenţionat 50% şi a listelor nominale a unora dintre aceste categorii. Apasati aici
- Hotărârea nr.47 din 25.02.2010 – privind aprobarea propunerilor Comisiei de analiză a solicitărilor de locuinţe pentru tineri, pentru persoanele din municipiul Bacău, îndreptăţite să primească o locuinţă în limita celor aflate la dispoziţia Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.48 din 25.02.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico-economice faza SF la obiectivul „Construire Calea Moinesti nr. 30A-30H” din municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.49 din 25.02.2010 – privind aprobarea documentaţiei tehnico – economice, faza SF, pentru obiectivul de investiţie „Iluminat public Calea Moineşti nr. 30A-30H, localitatea Bacău, judetul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.50 din 25.02.2010 – privind alocarea spaţiului cu o suprafaţă construită de 251 mp, aferent unei părţi din imobilul P.T. nr.9 din Bacău str. Carpaţi, în vederea amenajării unei arhive pentru Primăria Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.51 din 25.02.2010 – privind darea în administrare către Sport Club Municipal Bacău a spaţiului cu o suprafaţă de 246 mp, aferent unei părţi din imobilul P.T. nr.31. din Bacău str. Bucegi. Apasati aici
- Hotărârea nr.52 din 25.02.2010 – privind atribuirea în folosinţă gratuită pe durata existentei constructiilor către Asociatia Crestină de Caritate si Ajutor„Ovidenia Bacău 2005” a terenului în suprafaţă de 5.000 mp, care face parte din domeniul public al municipiului Bacău, situat în vecinătatea Cimitirului Sarata II. Apasati aici
- Hotărârea nr.53 din 25.02.2010 – privind aprobarea mandatarii imputernicitilor Consiliului Local al Municipiului Bacau in AGA la Societatea Comerciala “Compania de Apa Bacau” S.A. in vederea aprobarii rectificarii Planului de Investitii cu finantare din surse proprii pe 2010 si a Planului de Reparatii Curente si Capitale pe anul 2010, aprobat prin HCL Bacau nr.5/29.01.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.54 din 25.02.2010 – prin care se aprobă avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusă de Arhitectul ªef al municipiului Bacău în vederea elaborării unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacău, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr.55 din 25.02.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINÞĂ P+1, ÎMPREJMUIRE TEREN ªI RACORDURI UTILITĂÞI, STR. NORDULUI, NR. 20, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară. BENEFICIAR: CRĂCIUN SERGIU-MIHAI, din Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.56 din 25.02.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINÞĂ P+M, ÎMPREJMUIRE TEREN ªI RACORDURI UTILITĂÞI, STR. ION ROATĂ, NR. 24, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară. BENEFICIARI: MEI ROªU BRÂNDUªA-TAMARA şi MEI ROªU DORIAN-ADELIN, din mun. Ploieşti, jud. Prahova. Apasati aici
- Hotărârea nr.57 din 25.02.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 18459/29.01.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.58 din 25.02.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 ale Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.59 din 25.02.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a contestaţiilor înregistrate cu nr. 65030 şi 65031 din 26.01.2010. Apasati aici
SEDINTA DIN 29.01.2010 HCL DE LA 29-2
- Hotărârea nr.2 din 29.01.2010 – privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, d-lui ISOFACHI GHEORGHI. Apasati aici
- Hotărârea nr.3 din 29.01.2010 – prin care se ia act de încetarea raportului de serviciu al domnului Rusu Ionel, Director Executiv la Poliţia Primăriei Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.4 din 29.01.2010 – privind aprobarea rectificării Listei obiectivelor de Investiţii în continuare, până la aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi a Programului de Investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacău, aprobată prin H.C.L. nr.417 din 23.12.2009. Apasati aici
- Hotărârea nr.5 din 29.01.2010 – privind mandatarea împuterniciţilor Consiliului Local al Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor (A.G.A.) de la S.C. Compania de Apă Bacău S.A. pentru aprobarea „Planului de Investiţii pe 2010 cu finanţare din surse proprii” şi a „Planului de reparaţii curente şi capitale pe anul 2010”. Apasati aici
- Hotărârea nr.6 din 29.01.2010 – privind modificarea art.5 dinHotărârea a Consiliului Local nr.221 din 30.07.2009 referitoare la aprobarea trecerii la sistemul individual de facturare/încasare a contravalorii energiei termice furnizate populaţiei municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.7 din 29.01.2010 – privind aprobarea modificării preţului local (PL) al energiei termice furnizată şi facturată populaţiei racordată la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.8 din 29.01.2010 – privind aprobarea dării în folosinţă gratuită, pe durata existenţei construcţiilor, Parohiei Romano Catolice “Sfântul Nicolae” din Bacău, a unor bunuri imobile aflate în domeniul privat al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.9 din 29.01.2010 – privind revocarea H.C.L. Bacău nr.11/23.01.2009 prin care a fost modificată şi completată H.C.L. Bacău nr.365/31.10.2008. Apasati aici
- Hotărârea nr.10 din 29.01.2010 – privind îndreptarea erorii materiale strecurate înHotărârea a nr.347/29.10.2009 a Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru acordarea “Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei, unor familii din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.11 din 29.01.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău nr.36 din 27.02.2009, prin care s-a trecut din domeniul privat în domeniul public al municipiului Bacău, terenul în suprafaţă de 1123 m.p., din Bacău str. Henri Coandă nr.9. Apasati aici
- Hotărârea nr.12 din 29.01.2010 – privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr.357/26.09.2008. Apasati aici
- Hotărârea nr.13 din 29.01.2010 – privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.419/23.12.2009 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a taxei de salubrizare pentru anul 2010, în municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.14 din 29.01.2010 – privind modificarea H.C.L. nr.504/28.12.2007 prin care s-au aprobat măsurile necesare pentru luarea în evidenţă şi analiză a solicitărilor de subvenţii în condiţiile prevăzute de Programul Naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, cu credit ipotecar. Apasati aici
- Hotărârea nr.15 din 29.01.2010 – privind modificarea H.C.L. nr.244/10.07.2008 prin care s-a aprobat Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale, administrate prin grija Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.16 din 29.01.2010 – privind aprobarea Regulamentului de acordare al burselor locale, elevilor din şcolile şi liceele din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.17 din 29.01.2010 – privind aprobarea înfiinţării S.C.ARTBACĂU S.R.L. având ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.18 din 29.01.2010 – privind retragerea municipiului Bacău din Asociaţia „Oraşe-Energie” în România. Apasati aici
- Hotărârea nr.19 din 29.01.2010 – privind aprobarea pentru luna februarie 2010 a categoriilor de persoane defavorizate din municipiul Bacău care beneficiază de transport urban cu mijloace de transport în comun gratuit sau subvenţionat 50% şi a listelor nominale a unora dintre aceste categorii. Apasati aici
- Hotărârea nr.20 din 29.01.2010 – privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere pe anul 2010 în Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău şi a grilei de calcul a contribuţiei de întreţinere datorată de susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în această instituţie. Apasati aici
- Hotărârea nr.21din 29.01.2010 – privind acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de înhumare la Cimitirul de pe lângă Biserica Militară „Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului” numitului Apostol Neculai din Bacău, beneficiar al Legii nr.44/1994, republicată, privind veteranii de război. Apasati aici
- Hotărârea nr.22 din 29.01.2010 – privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice faza Pth pentru obiectivele de investiţii “Reabilitare acoperişuri tip şarpantă” – bloc str. Slănicului nr.5 şi bloc str. Republicii nr.62, Sc. A, B, C, D – din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.23 din 29.01.2010 – privind aprobarea transmiterii de către Guvernul României a unor bunuri-imobile din domeniul public al Statului şi Administrarea Ministerului Administraţiei şi internelor prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al Judeţului Bacău, în domeniul public al municipiului Bacău şi administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, situate în municipiul Bacău str. Milcov nr.49. Apasati aici
- Hotărârea nr.24 din 29.01.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău a imobilului – Centrală Termică – Luceafărul Bacău, din str. Nicolae Bălcescu nr.3 în vederea vânzării prin licitaţie publică deschisă cu strigare. Apasati aici
- Hotărârea nr.25 din 29.01.2010 – aprobarea planului urbanistic zonal pentru construire anexa gospodareasca si racorduri utilitati, str.Calea Moldovei, nr. 35, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. Beneficiari: Platon Mihai si Platon Liliana, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr.26 din 29.01.2010 – privind alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile februarie – martie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr.27 din 29.01.2010 – privind aprobarea suplimentării cantităţii de deşeuri la Rampa de deşeuri “Nicolae Bălcescu”, prin depozitarea de deşeuri menajere provenite şi din localităţi din judeţul Bacău care nu sunt asociate în cadrul proiectului “Managementul Integrat al Deşeurilor”. Apasati aici
- Hotărârea nr.28 din 29.01.2010 – privind aprobarea Metodologiei de constituire şi utilizare a fondului pentru acordarea de stimulente personalului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr.29 din 29.01.2010 – privind completarea HCL nr.423 din 23.12.2009 referitoare la premierea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din unităţile de învăţământ băcăuane, care au opţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2008-2009. Apasati aici
SEDINTA DIN 28.12.2010 HCL DE LA 457-428
- Hotărârea nr. 428 din 28.12.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 429 din 28.12.2010 – privind aprobarea Programului obiectivelor de investiţii în continuare până la aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2011 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 430 din 28.12.2010 – privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, precum şi taxa de salubrizare pentru anul 2011, în municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 431 din 28.12.2010 – privind aprobarea pentru anul 2011 a taxelor locale care constituie surse de venit ale bugetului local, altele decît cele reglementate prin Legea 571/2003 – privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare. Apasati aici
- Hotărârea nr. 432 din 28.12.2010 – privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani în vederea cofinanţării în calitate de partener, împreună cu Asociaţia Municipiilor din România, a susţinerii activităţilor de reprezentare a municipiului Bacău la nivel European. Apasati aic
- Hotărârea nr. 433 din 28.12.2010 – de modificare şi completare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.347/2010, modificată şi completată de H.C.L. nr.356/2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 434 din 28.12.2010 – privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.211/1999 prin care s-a aprobat darea în folosinţă gratuită, Parohiei “Învierea Domnului” din Bacău, bunul imobil – teren, pe care este amenajat Cimitirul “Învierea Domnului”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 435 din 28.12.2010 – privind completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.112 din 29.04.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 436 din 28.12.2010 – privind mandatarea Primarului Municipiului Bacău, de a realiza şi întocmi Raportul de Evaluare al performanţelor profesionale individuale ale Secretarului Municipiului Bacău, pentru activitatea desfăşurată în anul 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 437 din 28.12.2010 – privind renunţarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău la exercitarea dreptului de preemţiune, în vederea cumpărării imobilului situat în Bacău, str. Mihail Kogălniceanu nr.12 (fosta Lucreţiu Avram nr.44). Apasati aici
- Hotărârea nr. 438 din 28.12.2010 – privind acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 4000 lei doamnei Manea Marinela cu domiciliul în Bacău, str. Violetelor nr.1A, Sc.B, ap.20. Apasati aici
- Hotărârea nr. 439 din 28.12.2010 – privind acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 4000 lei domnului Tarasă Eugen-Ionel cu domiciliul în Bacău, str. Bujorilor nr.33, pentru fiica Tarasă Alina-Ioana cu domiciliul în Bacău, str. Bujorilor nr.33. Apasati aici
- Hotărârea nr. 441 din 28.12.2010 – privind aprobarea infiintarii „Club Sportiv Municipal Bacău 2010” sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 442 din 28.12.2010 – privind aprobarea înfiinţării în municipiul Bacău, a unor locuri speciale destinate plimbării, relaxării şi jocului animalelor de companie. Apasati aici
- Hotărârea nr. 443 din 28.12.2010 – privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza SF pentru obiectivul de investiţie “Baza Sportivă – Sala Polivalentă a Sporturilor – din Municipiul Bacău”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 444 din 28.12.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico-economice faza D.A.L.I. la obiectivul „Amenajare trotuare zona centru, in municipiul Bacau”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 445 din 28.12.2010 – privind trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Bacău a unor bunuri imobile- terenuri- în vederea amenajării în municipiul Bacău, a unor locuri de joacă pentru copii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 446 din 28.12.2010 – privind modificarea Anexei nr. 1 laHotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 430/ 2009, precum şi a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 199/ 2003. Apasati aici
- Hotărârea nr. 447 din 28.12.2010 – privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bacău a unor bunuri – mijloace fixe date în concesionare către SC CET SA Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 448 din 28.12.2010 – privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 111/ 2007 la secţiunea „străzi”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 449 din 28.12.2010 – privind modificarea Anexelor 2 şi 3 laHotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 256/ 2010, precum şi a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 111/ 2007. Apasati aici
- Hotărârea nr. 450 din 28.12.2010 – privind prelungirea duratei prevazuta in contractele de concesionare incheiate intre municipiul bacau si persoane fizice si juridice, beneficiari ai constructiilor realizate pe terenuri concesionate in municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 451 din 28.12.2010 – privind aprobarea concesionarii directe a suprafetei de 17,05 m.p. teren situat in intravilanul municipiului Bacau, str. Mihai Eminescu, nr. 28, sc. b, ap. 3 catre d-nii Serban Constantin şi Serban Gabriela – Irina, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 452 din 28.12.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 453 din 28.12.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P, ANEXA GOSPODAREASCA SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. VERONICA MICLE, TARLA 61, PARCELA 87, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara BENEFICIAR: PETRECIUC COSTEL-CIPRIAN, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 454 din 28.12.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65926/03.12.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 455 din 28.12.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, a plângerii prealabile înregistrată cu nr. 65897/24.11.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 456 din 28.12.2010 – privind aprobarea de către Consiliul Local Bacău a majorării capitalului social la S.C. “Fotbal Club Municipal” Bacău S.A.- şi mandatarea A.G.A. să îndeplinească procedurile prevăzute de lege. Apasati aici
- Hotărârea nr. 457 din 28.12.2010 – privind aprobarea listei nominale a proprietarilor imobilelor din Municipiul Bacău str. Martir Horea, nr.22 , Sc.A, beneficiari ai unui ajutor de urgenţă în valoare de 3000 lei/imobil conform HCL nr.427/2010. Apasati aici
SEDINTA DIN 16.12.2010 HCL DE LA 426-419
- Hotărâre nr.419 din 16.12.2010 – privind aprobarea suplimentării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărâre nr.421 din 16.12.2010 – privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza DALI pentru obiectivul de investiţie “Reparaţii Capitale Baza Sportivă Letea” din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărâre nr. 422 din 16.12.2010 – privind aprobarea Documentului de pozitie privind modul de implementare a proiectului „Sistem integrat de management al deseurilor solide in judetul Bacau”. Apasati aici
- Hotărâre nr.423 din 16.12.2010 – privind aprobarea preluării în domeniul public al municipiului Bacău a celor 8 dispensare medicale aflate pe raza municipiului Bacău, prevăzute în Anexa nr. 27 laHotărârea Guvernului nr. 866/ 2002. Apasati aici
- Hotărâre nr.424 din 16.12.2010 – privind aprobarea efectuării concediului de odihnă restant, aferent anului 2010, de către Primarul şi Viceprimarii Municipiului Bacău, în timpul anului 2011. Apasati aici
- Hotărâre nr.425 din 16.12.2010 – privind modificarea si completarea H.C.L. Bacău nr. 175 /29.06.2006 prin care a fost aprobat Regulamentul de Urbanism Comercial şi procedura de eliberare a Autorizaţiei de Funcţionare şi Profil de activitate, precum şi a Autorizaţiei de Amplasare şi Profil de Activitate. Apasati aici
- Hotărâre nr.426 din 16.12.2010 – privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, precum şi a Planului anual de evolutie a tarifelor si taxelor aferente proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor Solide în Judeţul Bacau”. Apasati aici
SEDINTA DIN 17.11.2010 HCL DE LA 387-379
- Hotărârea nr. 379 din 17.11.2010 – privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 380 din 17.11.2010 – privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea si stabilirea solutiilor optime de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, a Caietului de sarcini a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare si a Regulamentului serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.HCL_380_2010.A/ HCL_380_2010.B
- Hotărârea nr. 381 din 17.11.2010 – privind aprobarea cofinanţării proiectului ,,Extinderea şi Reabilitarea Infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bacău”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 382 din 17.11.2010 – privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent Listei de investiţii, a Indicatorilor tehnico economici, a Politicii de tarifare, a Listei de investiţii şi a Planului de finanţare pentru proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bacău”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 383 din 17.11.2010 – privind aprobarea Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare al municipiului Bacău şi a Contractului de delegare directă a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. HCL_383_2010.A/ HCL_383_2010.B / HCL_383_2010.C / HCL_383_2010.D / HCL_383_2010.E /HCL_383_2010.F/ HCL_383_2010.G/
- Hotărârea nr. 384 din 17.11.2010 – privind aprobarea unor ajutoare de urgenta in vederea acoperirii cheltuielilor de dirigenţie de şantier pentru imobilele care se reconstruiesc în urma calamităţilor naturale care au avut loc în luna iulie 2010 în Municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 385 din 17.11.2010 – privind îndreptarea erorii materiale din H.C.L. Bacău nr.378/2010 prin care s-a aprobat atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale. Apasati aici
- Hotărârea nr. 386 din 17.11.2010 – privind atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 387 din 17.11.2010– privind exercitarea de către Consiliul Local al municipiului Bacău a dreptului de preemţiune, în vederea cumpărării imobilului situat în Bacău, str. Mihail Kogalniceanu nr.12 (fosta Lucretiu Avram nr. 44). Apasati aici
SEDINTA DIN 22.10.2010 HCL DE LA 350-349
- Hotărârea nr. 349 din 22.10.2010 – privind preluarea sălilor de spectacol cinematografic din municipiul Bacău din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi exploatare a filmelor „România – Film”, în domeniul public al municipiului Bacău şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 350 din 22.10.2010 – privind asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru susţinerea costurilor transportului urban cu mijloace de transport în comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacău începând cu 01.11.2010 până la încheierea unui nou contract de concesiune şi încheierea în acest sens a unor convenţii cu S.C. Transport Public S.A Bacău şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 08.10.2010 HCL DE LA 345-343
- Hotărâre nr.343 din 08.10.2010 – privind aprobarea suplimentării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărâre nr.344 din 08.10.2010 – privind alocarea de la bugetul local a unei sume de bani, în vederea organizării în parteneriat cu Scoala cu clasele I-VIII „Dr. Alexandru Safran” Bacău, a Festivitatii de desemnare a premiilor Fundatiei „Dr. Alexandru Safran” – Elvetia. Apasati aici
- Hotărâre nr.345 din 08.10.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE SEDIU SERVICIUL REGIONAL DE PROGNOZA A VREMII, STR. TIMPULUI, NR. 3 (fosta adresa GENERAL STEFAN GUSE, NR.4), din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren ce apartine domeniului public al statului, dat în administrarea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru Administratia Nationala de Meteorologie, conform H.G. nr. 706 din 02.07.2008.BENEFICIAR: ADMINISTRATIA NATIONALA DE METEOROLOGIE R.A., Bucuresti. Apasati aici
SEDINTA DIN 03.09.2010 HCL 307
- Hotararea nr. 307 din 03.09.2010 – privind aprobarea Studiului de Fezabilitate, a Analizei Cost-Beneficiu si a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul `Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Bacau in vederea conformarii la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si pentru cresterea eficientei in alimentare cu caldura urbana` finantat prin Programul Operational Mediu-Axa Prioritara 3, si abrogarea HCL nr.344 din 23.10.2009.HCL_307_2010.A.pdf/ HCL_307_2010.B.pdf/ HCL_307_2010.C.pdf/ HCL_307_2010.D.pdf/ HCL_307_2010.E.pdf/ HCL_307_2010.F.pdf/ HCL_307_2010.G.pdf/ HCL_307_2010.H.pdf/ HCL_307_2010.I.pdf/ HCL_307_2010.J.pdf/ HCL_307_2010.K.pdf
SEDINTA DIN 16.08.2010 HCL DE LA 273-270
- Hotărârea nr. 270 din 16.08.2010 – privind aprobarea unor ajutoare de urgenţă în vederea reconstrucţiei şi reparării unor imobile din municipiul Bacău afectate de calamităţile naturale din luna iulie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 271 din 16.08.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener pentru susţinerea echipei de juniori a CS «ªtiinţa» Bacău în cadrul Campionatului Naţional de Juniori I organizat de către Federaţia Română de Handbal. Apasati aici
- Hotărârea nr. 272 din 16.08.2010 – privind aprobarea vanzarii de actiuni detinute de Consiliul Local al Municipiului Bacau la Societatea Comerciala „Fotbal Club Municipal” Bacau SA. Apasati aici
- Hotărârea nr. 273 din 16.08.2010 – privind modificarea si completarea HCL nr.184/10.06.2009 prin care a fost aprobata infiintarea S.C. „Fotbal Club Municipal Bacau” S.A precum si Actul Constitutiv al acestei societati comerciale si atribuirea gestionarii unor activitati. Apasati aici
SEDINTA DIN 29.07.2010 HCL DE LA 262-241
- Hotărârea nr. 241 din 29.07.2010 – privind aprobarea Master Planului – „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Bacău” şi a Listei de investiţii prioritare pentru sectorul deşeuri la nivelul judeţului Bacău. Cap.1 , Cap.2 , Cap.3 , Cap.4
- Hotărârea nr. 242 din 29.07.2010 – privind completarea HCL nr.137/29.04.2010 prin care a fost aprobata Lista sesiunii de selecţie din 2010 a proiectelor/programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii 350/2005. Apasati aici
- Hotărârea nr. 243 din 29.07.2010 – privind atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 244 din 29.07.2010 – privind aprobarea „Listei Nominale” cuprinzând persoanele propuse de comisia de analiză a solicitărilor de subvenţii de la bugetul statului, pentru construirea de locuinţe proprietate personală cu credit ipotecar, pe raza teritorial-administrativă a municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 245 din 29.07.2010 – privind acordarea „Diplomei de Onoare” şi plata unui premiu în valoare de 500 lei unui număr de 24 de familii din municipiul Bacău, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au depus cerere până la data de 22.07.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 246 din 29.07.2010 – prin care se ia act de modificarea preturilor si tarifelor practicate de societatile comerciale care au ca acţionar unic sau majoritar Municipiul Bacau, urmare a majorării cotei TVA de la 19% la 24%, in conformitate cu prevederile O.U.G nr.58/2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 247 din 29.07.2010 – privind acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 40 445 lei d-nei DOROªCAN MARIA cu domiciliul în Bacău, str. Mioriţei, nr. 92, ap. 12 pentru fiul DOROªCAN ANDREI cu domiciliul in Bacău, str. Mioriţei, nr. 88A, sc. B, ap.12. Apasati aici
- Hotărârea nr. 248 din 29.07.2010 – privind atribuirea în folosinţă gratuită către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România – Filiala Bacău, a spaţiului cu o suprafaţă de 163 mp, aferent unei părţi din imobilul P.T. nr.58 din Bacău str. ªtefan cel Mare. Apasati aici
- Hotărârea nr. 249 din 29.07.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 40/1996. Apasati aici
- Hotărârea nr. 250 din 29.07.2010 – privind vânzarea imobilului din str. 9 Mai nr.98, aflat în domeniul privat al municipiului Bacău, către persoanele care au calitatea de chiriaşi în acest imobil. Apasati aici
- Hotărârea nr. 251 din 29.07.2010 – privind aprobarea închirierii unui bun imobil aflat în domeniul public al municipiului Bacău, situat in incinta P.T. nr.10 din Bacău str. Alecu Russo, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 252 din 29.07.2010 – privind aprobarea închirierii unor bunuri aflate în domeniul privat al municipiului Bacău, situate in incinta Insulei de Agrement din municipiul Bacău str.I.L.Caragiale prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 253 din 29.07.2010 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui spaţiu aflat la subsolul Pieţei Centrale din municipiul Bacău str. Pieţii nr.1. Apasati aici
- Hotărârea nr. 254 din 29.07.2010 – privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii, a unui amplasament situat în Oborul ªerbăneşti din municipiul Bacău, str. Trecătoarea Tecuciului nr.1. Apasati aici
- Hotărârea nr. 255 din 29.07.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local Bacău nr.111/2007 privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bacău, precum si completarea HCLnr.332/2008. Apasati aici
- Hotărârea nr. 256 din 29.07.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.111/2007, precum si completarea anexei nr.2A a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.332/2008. Apasati aici
- Hotărârea nr. 257 din 29.07.2010 – privind aprobarea înscrierii în domeniul privat al municipiului Bacău a bunului imobil – teren în suprafaţă de 934 m.p, situat în Bacău, str. Florilor nr.2 şi darea în folosinţă gratuită, pe durata existenţei construcţiilor, către Parohia Ortodoxă „Buna Vestire” din Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 258 din 29.07.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 259 din 29.07.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE EXTINDERE CENTRU DE PARBRIZE, STR. ALEXEI TOLSTOI, NR. 33, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. GIMAROM IMOBILE S.A., din Cluj. Apasati aici
- Hotărârea nr. 260 din 29.07.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA CUPLATA P+1 + M SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CORBULUI, NR. 27 SI 27 A, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIARI: BILEI ALEXANDRU SI BILEI EDMOND-STEFAN, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 261 din 29.07.2010 – privind alegerea “Preşedintelui de şedinţă” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru şedinţele din lunile august– septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 262 din 29.07.2010 – privind cooperarea Consiliului Local al Municipiului Bacău cu Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, în scopul realizării lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de la km 300 + 350, linia Ploieşti-Vicşani, magistrala 500. Apasati aici
SEDINTA DIN 08.07.2010 HCL DE LA 232-226
- Hotărârea nr. 226 din 08.07.2010 – privind aprobarea suplimentarii Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 227 din 08.07.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener şi alocarea unei sume de către Consiliul Local al Municipiului Bacău pentru organizarea Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri “The Ingenious Drama Festival”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 228 din 08.07.2010 – privind suportarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport pentru un grup de 5 sportivi legitimati la CS Bronx Powerlifting Bacau, care vor reprezenta municipiul Bacău, la Campionatul Mondial de Powerlifting ce se va desfasura in Cehia, în perioada 28 august – 4 septembrie 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 229 din 08.07.2010 – privind acceptarea trecerii din proprietatea statului si din administrarea Ministerului Apararii Nationale, in proprietatea municipiului Bacau si administrarea Consiliului Local al Municipiului Bacău, a unei aeronave militare, in vederea expunerii statice permanente. Apasati aici
- Hotărârea nr. 230 din 08.07.2010 – pentru modificarea HCL nr.381/10.11.2009 prin care s-a aprobat cofinantarea din bugetul local al Municipiului Bacau a cheltuielilor eligibile si neeligibile aferente proiectului “Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Bacau in vederea conformarii la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si pentru cresterea eficientei in alimentarea cu caldura urbana” finantat prin Programul Operational Sectorial Mediu-Axa Prioritara 3, ca urmare a modificarii cotei T.V.A. de la 19% la 24%, conform O.U.G. nr.58/26.06.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 231 din 08.07.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener şi alocarea unei sume de către Consiliul Local al Municipiului Bacău pentru organizarea evenimentului “Saloanele Moldovei”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 232 din 08.07.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unui Plan Urbanistic Zonal pentru un teren din municipiul Bacau. Apasati aici
SEDINTA DIN 11.06.2010 HCL DE LA 187-186
- HOTĂRÂREA NR.186 din 11.06.2010 privind aprobarea suplimentarii Bugetului de venituri si cheltuieli si a Programului de investitii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.187 din 11.06.2010 privind aprobarea realizării proiectului “Dezvoltarea de soluţii e-learning în administraţia locală“ finanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 Axa III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” D.M.I. 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice” Operaţiunea 3 „Susţinerea implementării de aplicaţii de E-Educaţie”, aprobarea cofinanţării cheltuielilor eligibile, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
SEDINTA DIN 18.05.2010 HCL DE LA 147-146
- HOTĂRÂREA NR.146 din 18.05.2010 – privind aprobarea suplimentării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 al Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- HOTĂRÂREA NR.147 din 18.05.2010 – privind aprobarea finanţării interne contractată de la Banca Comercială Română prin contractul de imprumut intern nr. 100568/23.09.2009, pentru obiective de investiţii din municipiul Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 29.04.2010 HCL DE LA 138-95
- Hotărârea nr. 95 din 29.04.2010 – privind încetarea calităţii de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Bacău, a domnului Chiriac Gh. Ioan, înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Apasati aici
- Hotărârea nr. 96 din 29.04.2010 – privind încetarea calităţii de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Bacău, a domnului ªuştac Mihai, înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Apasati aici
- Hotărârea nr. 97 din 29.04.2010 – privind aprobarea suplimentării Bugetului de venituri si cheltuieli şi a Programului de investiţii pe anul 2010 ale Consiliului Local al Municipiului Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 98 din 29.04.2010 – privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al S.C. ARTBACAU SRL şi mandatarea Împuterniciţilor Consiliului Local al Municipiului Bacău la S.C. “ARTBACAU” S.R.L., să aprobe în Adunarea Generală, preţurile minime pentru închirierea spaţiilor proprii. Apasati aici
- Hotărârea nr. 99 din 29.04.2010 – privind aprobarea înfiinţării Serviciului de iluminat public din municipiul Bacău, în conformitate cu prevederile Legii nr.230/2006 a serviciului de iluminat public şi a Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 100 din 29.04.2010 – privind aprobarea Organigramei, a numarului de personal si a Statului de functii al Caminului Pentru Persoane Varstnice Bacau, incepand cu 01.05.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 101 din 29.04.2010 – privind aprobarea mandatarii imputernicitilor Consiliului Local al Municipiului Bacau in Adunarea Generala a Actionarilor Societatii Comerciale “Compania de Apa Bacau” S.A. in vederea adoptarii unor hotarari. Apasati aici
- Hotărârea nr. 102 din 29.04.2010 – privind aprobarea Contractului de asociere in vederea cofinantarii Obiectivului Extindere conducta de distributie de presiune redusa din Bacau, Calea Onesti, nr. 145 Centrul de afaceri si expozitional, contract nr. 11/08.02.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 103 din 29.04.2010 – privind aprobarea darii in administrare catre Directia Servicii Publice a unor activitati din cadrul serviciului de salubrizare al Municipiului Bacau; Apasati aici
- Hotărârea nr. 104 din 29.04.2010 – privind modificarea HCL nr. 43/2010 privind aprobarea realizării proiectului “Dezvoltarea şi consolidarea turismului în Municipiul Bacău prin promovarea oportunităţilor locale” şi aprobarea cofinanţării cheltuielilor eligibile, a cheltuielilor neeligibile şi conexe. Apasati aici
- Hotărârea nr. 105 din 29.04.2010 – privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local Bacău nr. 92/16.04.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 106 din 29.04.2010 – privind aprobarea îndreptării erorii materiale produsă în titlul Hotărârii Consiliului Local nr. 91/16.04.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 107 din 29.04.2010 – privind participarea Municipiului Bacău la ,,Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional’’ în anul 2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 108 din 29.04.2010 – privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 423/23.12.2009 prin care s-a aprobat premierea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice din unităţile de învăţământ bacauane, care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar 2008-2009. Apasati aici
- Hotărârea nr. 109 din 29.04.2010 – privind acordarea unui premiu în sumă de 5000 ron domnului MELENTI IOSIF din Bacău, str. Cornişa Bistriţa nr.7, sc.A, ap.42 care a împlinit vârsta de 100 ani la data de 4.04.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 110 din 29.04.2010 – privind participarea municipiului Bacău, în calitate de partener şi alocarea sumei de 31000 lei de către Consiliul Local al Municipiului Bacău pentru organizarea Turneului de Tenis “Trofeul Municipiului Bacău”, ce se va desfăşura la Bacău în perioada 28.05. – 06.06.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 111 din 29.04.2010 – privind organizarea unui concurs de idei cu temă, privind reamenajarea amplasamentului în suprafaţă de 154,28 mp situat pe Insula din Parcul «M.Cancicov» din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 112 din 29.04.2010 – privind aprobarea criteriilor şi modalităţi de acordare a ajutoarelor de urgenţă în bani conform art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare. Apasati aici
- Hotărârea nr. 113 din 29.04.2010 – privind aprobarea modificarii si completarii HCL nr. 432/16.11.2007 in sensul actualizarii indicatorilor tehnico – economici, aferenti obiectivului de investitii „Modernizare TEATRUL DE VARA din municipiul Bacau”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 114 din 29.04.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico-economice faza SF la obiectivul „Construire strada Veronica Micle nr. 1-15 si strada Ciresoaiei nr. 1-20” din municipiul Bacau”. Apasati aici
- Hotărârea nr. 115 din 29.04.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico-economice faza SF la obiectivul „Modernizare strada General ªtefan Guşe” din municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 116 din 29.04.2010 – privind aprobarea construirii de către S.C. ARABESQUE S.R.L. Galaţi, a obiectivului “Racord Rutier la Hală şi Birouri” în municipiul Bacău, Calea Republicii nr.236 bis. Apasati aici
- Hotărârea nr. 117 din 29.04.2010 – privind atribuirea în folosinţă gratuită către Asociaţia Nevăzătorilor din România – Filiala Judeţeană Bacău a spaţiului cu o suprafaţă de 289 mp, aferent unei părţi din imobilul P.T. nr.37 din Bacău str. Victor Babeş. Apasati aici
- Hotărârea nr. 118 din 29.04.2010 – privind alocarea a doua spaţii, aferente unor părţi din imobilele P.T. nr.19 din Bacău str. Aleea Oţelarilor şi P.T. nr.64 din Bacău str. ªtefan cel Mare, în vederea amenajării unor centre de încasare a impozitelor şi taxelor locale şi a facturilor la utilităţile publice de alimentare cu apă, canalizare şi agent termic. Apasati aici
- Hotărârea nr. 119 din 29.04.2010 – privind alocarea spaţiului cu o suprafaţă de 163 mp, aferent unei părţi din imobilul P.T. nr.43 din Bacău str. Ana Ipatescu, în vederea amenajării unei arhive pentru Primăria Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 120 din 29.04.2010 – privind desfiinţarea suprafeţei de 15,06 ha de păşune şi trecerea terenului în domeniul privat al municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 121 din 29.04.2010 – privind aprobarea de principiu a închirierii spaţiilor cu „destinaţia de uscătorie” de către cei care deţin garsoniere învecinate cu acestea, în blocurile A.N.L. pentru tineri precum şi în cele sociale din municipiul Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 122 din 29.04.2010 – privind darea în folosinţă gratuită pe durata existenţei capacităţilor energetice, a terenului în suprafaţă de 6,75 m2, situat în str. Brânduşei, din Bacău, către EON MOLDOVA DISTRIBUÞIE SA Iaşi. Apasati aici
- Hotărârea nr. 123 din 29.04.2010 – privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.199/2003 prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Bacău, în sensul înscrierii unor bunuri în domeniul privat al Municipiului Bacău. Apasati aici
- Hotărârea nr. 124 din 29.04.2010 – privind prelungirea duratei prevazuta in contractele de concesionare incheiate intre Municipiul Bacau si persoane fizice si juridice, beneficiari ai constructiilor realizate pe terenuri concesionate in Municipiul Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 125 din 29.04.2010 – privind schimbarea destinatiei constructiei realizate pe terenul concesionat catre DL. DIMA-RESMERITA STELIAN din com. Margineni, jud. Bacau, situat in Bacau, Str. Mioritei, nr. 88, sc. D, ap. 1, conform contractului de concesionare nr. 40568/25.10.2006. Apasati aici
- Hotărârea nr. 126 din 29.04.2010 – prin care se aproba avizul prealabil de oportunitate al structurii specializate condusa de Arhitectul Sef al Municipiului Bacau in vederea elaborarii unor Planuri Urbanistice Zonale pe terenuri din municipiul Bacau, la solicitarea persoanelor fizice si juridice. Apasati aici
- Hotărârea nr. 127 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. COSTACHE RADU, NR. 6 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: CIMPOCA IONUT, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 128 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE STATIE CARBURANTI, SPALATORIE AUTO, DEPOZIT, SPATII SERVICII (COMPLEX SERVICII + KFC) IN INCINTA E.R.P., STR. CALEA REPUBLICII, NR.181, din Municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. BEL ROM CINCI S.R.L., din Bucuresti. Apasati aici
- Hotărârea nr. 129 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P + M, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. SIRETULUI, NR. 58 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara.BENEFICIAR: FARAOANU MIHAI, din Com. Prajesti, jud. Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 130 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA DE SERVICIU (S + P + 1), CLADIRE BIROURI (P + 2,3), SHOWROOM MATERIALE DE CONSTRUCTII (P), IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI, STR. CALEA MOLDOVEI, NR. 244 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. SORELLY COM S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 131 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE LOCUINTA P SI IMPREJMUIRE TEREN LA LIMITA PROPRIETATII, STR. CORBULUI, NR.19 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: TALMACIU MAGDALENA, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 132 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE HALA PRODUCTIE ECHIPAMENTE PROTECTIA MEDIULUI (CONTAINERE, OFICE, BENZI TRANSPORTOARE DESEURI, SEPARATOARE HIDROCARBURI) DEPOZITARE, SEDIU ADMINISTRATIV, BIROURI, PLATFORMA BETONATA SI RACORDURI UTILITATI (S.C. TEHNIX S.R.L.) SI HALA METALICA DEPOZITARE MATERIALE DE CONSTRUCTII, IMPREJMUIRE TEREN SI RACORDURI UTILITATI (S.C. TEHNOWOD S.R.L.), STR. ARCADIE SEPTILICI, din municipiul Bacau, obiective ce se vor realiza pe terenuri proprietate particulara. BENEFICIARI: S.C. TEHNIX S.R.L. SI S.C. TEHNOWOD, din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 133 din 29.04.2010 – privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL pentru CONSTRUIRE COMPLEX TURISTIC (PENSIUNE, TERASA CU FOISOARE, PISCINA, TEREN DE SPORT) SI IMPREJMUIRE TEREN, STR. CALEA MOLDOVEI, NR. 51 din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara. BENEFICIAR: S.C. TONCOS COMPANY S.R.L., din Bacau. Apasati aici
- Hotărârea nr. 134 din 29.04.2010 – privind soluţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a plângerii prealabile nr.415/10.03.2010 înregistrată la Primăria Municipiului Bacău sub nr. 23602/17.03.2010 şi la Serviciul Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău sub nr. 6003/11.03.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 135 din 29.04.2010 – privind prin care se ia act de adresa Instituţiei Prefectului nr.317155/26.03.2010 şi se completează art.1. al Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.38/25.02.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 136 din 29.04.2010 – privind soluţionarea contestaţiei formulată de Botomei Vasile înregistrată cu nr.65216/08.04.2010. Apasati aici
- Hotărârea nr. 137 din 29.04.2010 – privind aprobarea Listei sesiunii de selecţie din 2010 a proiectelor/programelor care vor primi finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes local, în baza Legii 350/2005. Apasati aici
- Hotărârea nr. 138 din 29.04.2010 – privind validarea mandatului de Consilier în Consiliul Local al Municipiului Bacău, al d-lui TOMA V. FLORIN, următorul supleant înscris pe lista de candidaţi a Partidului Democrat-Liberal Bacău. Apasati aici
SEDINTA DIN 31.03.2010 HCL DE LA 90-88
- Hotărârea nr. 88 din 31.03.2010 – privind aprobarea listelor nominale pe luna aprilie 2010 a beneficiarilor de abonamente cu reducere 50% pentru transportul urban si asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru sustinerea costurilor transportului urban unor categorii de persoane defavorizate pana la incheierea unui nou contract de concesiune conform Legii nr. 92/2007. Apasati aici
- Hotărârea nr. 89 din 31.03.2010 – privind atribuirea unor contracte de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Apasati aici
- Hotărârea nr. 90 din 31.03.2010 – privind darea în folosinţă gratuită pe durata existenţei capacităţilor energetice, a terenului în suprafaţă totală de 24,04 mp, situat în cartierul Izvoare, precum şi a terenului în suprafaţă de 15 mp, situat pe str. Iernii, din Bacău, către EON MOLDOVA DISTRIBUÞIE SA Iaşi. Apasati aici
SEDINTA DIN 17.03.2010 HCL DE LA 64-60
- Hotărârea nr. 60 din 17.03.2010 – pentru aprobarea Actului Adiţional nr.1 cu privire la prelungirea perioadei de tragere din finanţarea contractată de Municipiul Bacău de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare conform Contractului de Împrumut extern nr.35928/18.07.2006. Pentru textul integral Apasati aici
- Hotărârea nr. 61 din 17.03.2010 – pentru aprobarea proiectului de contract privind Contul Escrow al Serviciului Datoriei aferent Contractului de Credit BERD nr.35928/18.07.2006 şi mandatarea Primarului Municipiului Bacău, în persoana domnului Romeo Stavarache, ca semnatar al Contractului de Cont Escrow. Pentru textul integral Apasati aici
- Hotărârea nr. 62 din 17.03.2010 – privind aprobarea „Ghidului Solicitantului” şi a documentelor procedurale, pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă, din fondurile bugetului local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, republicată, ulterior modificată şi completată. Pentru textul integral Apasati aici
- Hotărârea nr. 63 din 17.03.2010 – privind aprobarea actelor procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activităţi non-profit de interes general, precum şi abrogarea HCL nr. 51/2009. Pentru textul integral Apasati aici
- Hotărârea nr. 64 din 17.03.2010 – privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.331/26.08.2008 şi H.C.L. nr.224/30.07.2009 în sensul înlocuirii unui membru în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. CET S.A. Bacău şi S.C. „Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău” S.A. Pentru textul integral Apasati aici
SEDINTA DIN 18.02.2010 HCL DE LA 34-30
- Hotărârea nr. 30 din 18.02.2010 – privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli, a Programului de investiţii pe anul 2010 ale Consiliului Local al Municipiului Bacău şi a Prognozei pe următorii 3 ani. Apasati aici
- Hotărârea nr. 31 din 18.02.2010 – privind alegerea celui de-al doilea Viceprimar al Municipiului Bacău pe locul rămas vacant. Apasati aici
- Hotărârea nr. 32 din 18.02.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico – economice, faza Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii, pentru obiectivul de investitie „Modernizare Spital de Pneumoftiziologie Bacau prin Programul national pentru cresterea eficientei energetice si utilizarea resurselor regenerabile de energie in sectorul public pentru anii 2009-2010”, in vederea obtinerii finantarii de la Agenţia Română de Conservare a Energiei. PAG. 1-191 , PAG. 192-388
- Hotărârea nr. 33 din 18.02.2010 – privind aprobarea documentatiei tehnico – economice, faza Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiţii, pentru obiectivul de investitie „Modernizare Sediul Primariei municipiului Bacau prin Programul national pentru cresterea eficientei energetice si utilizarea resurselor regenerabile de energie in sectorul public pentru anii 2009-2010”, in vederea obtinerii finantarii de la Agenţia Română de Conservare a Energiei. Apasati aici
- Hotărârea nr. 34 din 18.02.2010 – privind modificarea şi completarea H.C.L. nr.17/2010 privind aprobarea înfiinţării S.C. ARTBACĂU S.R.L. Apasati aici
SEDINTA DIN 06.01.2010 HCL 1
- Hotărârea nr.1 din 06.01.2010 – privind asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru susţinerea costurilor transportului urban cu mijloace de transport în comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacău pentru trimestrul I al anului 2010, precum şi aprobarea listelor nominale pe luna ianuarie 2010 a beneficiarilor de abonamente cu reducere 50% pentru transport urban. Apasati aici