„Jurnalul Bacăului”, publicație lunară de informare pe teme administrative de interes local

Începând cu luna octombrie, UAT Municipiul Bacău editează publicația lunară „Jurnalul Bacăului”, în paginile căreia băcăuanii sunt invitați să lectureze subiecte de interes administrativ local, precum și informații de strictă actualitate referitoare la emiterea autorizațiilor de către Primăria Bacău, programul cu audiențele a conducerii Primăriei sau programul diverselor instituții din subordinea municipalității.

Publicația are un tiraj lunar de 20.000 exemplare, full color, pe hârtie de calitate superioară, contractul vizând editarea/conceperea, tipărirea și distribuirea fiind încheiat pe o perioadă de 3 luni, cu societatea Progo Office SRL. Valoarea contractului este de 66.000 lei, suma acoperind atât costurile legate de editarea și tipărirea publicației, cât și cele de distribuire a acesteia pe durata contractului.

Apreciem că publicația „Jurnalul Bacăului” va aduce mai aproape de publicul larg informația administrativă relevantă, proiectele importante derulate în Municipiul Bacău, dar și aspecte privind evenimentele ce au loc în orașul nostru.

yoast seo premium free
Inline
Inline