Guvernul României va ajuta Bacăul la construirea rezervei de apă

Marți, 28 februrie a.c., vicepremierul Sevil Shhaideh a vizitat municipiul Bacău unde a participat la o întâlnire cu primarii din județul Bacău pe tema accesării Programului Național Dezvoltare Locală și a fodurilor europene. Dezbaterea a avut loc în prezența secretarului de stat Adrian Gâdea, a senatorilor Dragoș Benea și Viorel Ilie dar și a președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.

În cadrul discuțiilor, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău a evidențiat necesitatea construirii unei surse alternative de alimentare cu apă a municipiului, obiectiv prioritar pentru care au fost deja demarate lucrări de proiectare. Doamna Sevil Shhaideh a confirmat că proiectul este perfect fezabil, finanțarea lucrărilor urmând a fi asigurată de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în parteneriat cu municipiul Bacău.

O altă problemă abordată a fost situația legislației care reglementează riscul seismic al imobilelor condominii (blocuri de locuințe). În ceea ce privește situația spațiilor comerciale ce funcționează la parterul acestor imobile, demnitarul a declarat că există în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență ce va permite desfășurarea activităților comerciale, până la momentul consolidării, cu respectarea unui număr limită de persoane în spațiile respective. În următoarele două săptămâni proiectul va ramâne în dezbatere publică, urmând ca apoi să intre spre aprobare în ședința de Guvern.

Galerie Foto

yoast seo premium free