Anunț – deschidere prcedură de atribuire a unui număr de 3 autorizații taxi

Primăria municipiului Bacău anunţă deschiderea procedurii de atribuire a unui număr de 3 autorizaţii taxi.

Condiţii:

Participanţii la procedură pot fi operatori economici (Persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale înfiinţate conform Odonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.44/2008 privind  desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată şi completată, societăţi comerciale înfiinţate conform Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată) constituiţi ca transportatori autorizaţi cu sediul social în municipiul Bacău.

– autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să aibă vechimea de la data fabricaţiei de maximum 5 ani conform cărţii de identitate şi a certificatului de înmatriculare.

– autoturismele pentru care se doreşte obţinerea autorizaţiei taxi trebuie să fie proprietatea transportatorului autorizat, să fie deţinut printr-un contract de leasing cu utilizator transportatorul autorizat.

– în cazul în care solicitantul nu deține autoturism trebuie să prezinte scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul.

– transportatorul autorizat să nu fi renunţat la autorizaţii taxi în ultimii 5 ani (cedare către angajaţi, divizare).

Fiecare transportator autorizat participant la procedură poate aplica pentru o singură autorizaţie taxi.

Perioada de depunere a cererilor este între 14.06.2021 şi 13.08.2021 (60 de zile de la apariţia anunţului publicitar)

Documentele care vor fi depuse pentru atribuirea unei autorizaţii taxi sunt:

– cerere de participare la procedura de atribuire;

– copie după autorizaţia de transport;

– copie după cartea de identitate a autoturismului şi a certificatului de înmatriculare a acestuia sau scrisoare de garanţie în cuantum de 5 % din valoarea cu care va fi achiziţionat autovehiculul, în cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehiculul;

-fişă-declaraţie cu criteriile de departajare completată.

Rezultatul procedurii de atribuire va fi făcut public în data de 18.08.2021.

Eventualele contestaţii se pot depune în termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor procedurii.

Cererile câştigătorilor procedurii pentru eliberarea autorizaţiilor taxi se depun începând cu data de 14.09.2021 până în data de 14.03.2022.

Pentru lămuriri suplimentare vă rugăm să vă adresaţi Compartimentului Informare Cetățeni- str. Nicolae Titulescu nr.3.

yoast seo premium free
Sari la conținut